Femeile sub 30 de ani au aventuri în vacanțe

de Daniel Dumitrescu, 21 Iunie 2012

Peste 40% dintre femeile britanice în vârstă de până la 30 de ani au cel puţin o aventură de o noapte pe parcursul concediilor din timpul verii, potrivit unui sondaj realizat recent în Marea Britanie.
Peste 40% dintre femeile britanice în vârstă de până la 30 de ani au cel puţin o aventură de o noapte pe parcursul concediilor din timpul verii, potrivit unui sondaj realizat recent în Marea Britanie.

Sondajul a fost realizat de site-ul MissTravel.com, specializat în organizarea de întâlniri pe durata vacanţelor, pe un eşantion de 30.000 de femei britanice, membre ale acestui site. Participantele au primit un chestionar cu 10 întrebări referitoare la comportamentul lor sexual din timpul vacanţelor de vară, informează Huffington Post, citat de agenția Mediafax.

Peste 40% dintre participantele în vârstă de până la 30 de ani au declarat că au avut o aventură de o noapte pe durata unei astfel de vacanţe, iar 10% dintre respondente au spus că au avut cinci sau mai mulţi parteneri sexuali într-o vacanţă de o săptămână. 35% dintre ele au spus că au avut un singur partener sexual.

Acelaşi sondaj a evidenţiat faptul că femeile chestionate - indiferent de vârstă - sunt mai dispuse să aibă o aventură sexuală în timpul unei vacanţe decât în celelalte perioade din vieţile lor de zi cu zi.

Un alt sondaj, realizat la începutul acestei luni de compania australiană Intrepid Travel, pare să confirme rezultatele sondajului britanic. Autorii sondajului australian au ajuns la concluzia potrivit căreia vacanţele şi călătoriile sporesc libidoul oamenilor.

Aventurile de o noapte nu reprezintă însă apanajul exclusiv al britanicilor şi al australienilor. Din cei 6.000 de americani - bărbaţi şi femei - participanţi la un sondaj organizat în luna februarie de site-ul Match.com, peste 50% au spus că au avut cel puţin o aventură de o noapte, relatează Mediafax.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod