Andreea Grămoşteanu şi-a aniversat ziua de naştere pe platourile de filmare

Miercuri, 30 octombrie, “mondena” Andreea Grămoşteanu şi-a aniversat ziua de naştere. Şi-a petrecut ziua pe platourile de filmare, muncind cu drag şi spor pentru producţia “Mondenii”. Dar, la finalul zilei de filmare, colegii şi întreaga echipă i-au pregătit Andreei o surpriză.

“Am primit un tort de la toată echipa Mondenii. Am avut o secvenţă cu Cicalitoarea şi filmasem ceva cu un câine. Eram plina de ser pe faţă şi i-am spus regizorului că mă duc să mă spăl. El a zis să nu plec şi au apărut colegii mei cu tortul. Mi-au cântat cu toţii “La multi ani!” şi m-au cadorisit. Au fost foarte drăguţi”, mărturiseşte Andreea
 
Primele urări, însă, le-a primit în noapte de marţi spre miercuri, la ora 00:00.
 
“Prima care mi-a spus “La mulţi ani!” a fost sora mea cea mica, Miki.

M-a sunat la 00:00 fix şi mi-a cântat. Sora mea din Tulcea, care anul acesta nu a putut să ajungă în Bucureşti, mi-a trimis un buchet imens de flori”, spune “mondena”.


 
Deşi a primit o mulţime de cadouri, unul i-a atras în mod special atenţia.


 
“Am primit un scaun din carton, pe care încă nu l-am montat, pentru că nu am avut timp. Este un fel de fotoliu, pe care-l am de la Mirela şi de la prietenul meu. Sunt tare curioasă cum arată şi cum se stă pe el. Vroiau să-mi ia ceva ce n-am avut niciodată.

Nu stiu de unde l-au luat, câte ore au umblat după el, dar mi se pare foarte interesant”, povesteşte Andreea, care vă invită să o urmăriţi în fiecare marţi seară, de la ora 21:45, în emisiunea “Mondenii”, de la Prima TV.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod