Vandici şi Vârciu au o relaţie, dar nu intimă. Ilinca a semnat cu postul Kanal D!

După ce în presă s-a speculat în ultimele zile că Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu ar forma din nou un cuplu, deoarece au fost văzuţi împreună în oraş, cei de la Kanal D au dezvăluit de ce

După ce în presă s-a speculat în ultimele zile că Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu ar forma din nou un cuplu, deoarece au fost văzuţi împreună în oraş, cei de la Kanal D au dezvăluit de ce cele două vedete sunt atât de apropiate: vor avea o emisiune împreună.

Începând cu 28 iulie, Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu vor prezenta împreună emisiunea „O iubire de-o vară“, un late night show matrimonial la piscină. Liviu şi Ilinca vor apărea la Kanal D în direct în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 22.15, emisiunea fiind filmată la Militari Residence din Bucureşti.

"Mă întorc în faţa telespectatorilor cu multă energie pozitivă, pe care vreau să le-o transmit celor care mă aşteaptă de ceva vreme în casele lor.

Revederea va fi una plină de emoţie şi strălucire", a spus Ilinca Vandici.

Potrivit celor de la Kanal D, show-ul va avea toate ingredientele care să-i ţină pe telespectatori în faţa micilor ecrane: seducţie, tinere şi tineri frumoşi şi spontani gata să-şi găsească parteneri sau partenere, dans, muzică, teste menite să dezvăluie ce se ascunde în faţa unor chipuri şi trupuri frumoase.

"Ce poate fi mai frumos, vara, decât să fii la piscină înconjurat de prieteni şi de multe fete frumoase? Dar acest show e mai mult decât o întâlnire nevinovată, e un adevărat maraton al distracţiei, în care frumuseţea şi spontaneitatea vor avea un cuvânt greu de spus.

Vom vedea cine pe cine cucereşte şi cum face asta", a afirmat şi Liviu Vârciu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod