Moartea lui Şerban Ionescu. Suferinţa inumană a unui mare actor!

După o luptă cruntă cu boala, Şerban Ionescu a părăsit scena vieţii miercuri seara, la vârsta de 62 de ani. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori de teatru şi de film,

După o luptă cruntă cu boala, Şerban Ionescu a părăsit scena vieţii miercuri seara, la vârsta de 62 de ani. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi actori de teatru şi de film, cariera sa fiind întreruptă de problemele de sănătate foarte grave care au început în urmă cu aproximativ un an.

Şerban Ionescu s-a născut pe 23 septembrie 1950, iar ţelul lui dintotdeauna a fost actoria. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pellea, ca mai apoi să obţină numeroase roluri care i-au adus succesul.

Debutul său a avut loc la Teatrul din Petroşani, unde a jucat în piese ca: "Locţiitorul", "Pluta Meduzei", "În căutarea sensului pierdut". Au urmat roluri la Teatrul Mic, Teatrul din Sibiu, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, iar din 2001 a fost actor la Teatrul Naţional Bucureşti până în prezent.

Şi în cinematografie a devenit celebru prin rolul principal din "Ion", dar şi prin alte producţii:
"Umilinţă", "Websitestory", "Dincolo de America","Anticamera", "Fetele marinarului", "Al matale, Caragiale", "Pacala se intoarce", "Om sarac, om bogat" etc.

La TNB a jucat piese precum: "Eduard al III-lea", "Livada de vişini", "Molto, gran' impressione", "Dineu cu proşti", cea din urmă fiind ultima jucată de actor, prin intermediul căreia au fost strânşi bani pentru tratamentul de care avea nevoie.

În anul 1983 a jucat în filmul "Imposibila iubire", unde a întâlnit-o pe Magda Catone, cea care avea să-i devină soţie timp de 29 de ani, ne informează ziarul CanCan. Iubirea dintre cei doi s-a încheiat în urmă cu doi ani, când Magda a depus actele de divorţ, acţiune la care a renunţat între timp de dragul băieţelului lor în vârstă de 16 ani.

În urmă cu aproximativ jumătate de an, când actorul deja se chinuia cu boala, a hotărât să divorţeze de soţia sa, acuzând-o de infidelitate. Separarea legală dintre acestia nu a avut loc din cauza dispariţiei actorului.

Problemele de sănătate ale lui Şerban Ionescu aveau să înceapă în urmă cu un an de zile, când a fost diagnosticat cu borelioză, un diagnostic pus greşit de specialiştii din România. Această boală apare din cauza înţepăturii căpuşelor, iar imediat după diagnosticarea eronată a actorului s-a declanşat o adevărată isterie naţională.

Starea actorului s-a înrăutăţit rapid, ajungând ca în luna mai să nu mai poată mânca singur, să se spele şi nici să se deplaseze fără ajutor. În ciuda faptului că avea probleme de vorbire şi cu respiraţia, artistul nu şi-a pierdut simţul umorului nici în momentele critice ale vieţii sale.

"Boala asta mă iubeşte prea mult.

Nu pleacă ea aşa uşor de la mine.  Îmi e frică să merg în străinatate la operaţie ca să nu mor pe acolo ca Bălcescu", spunea actorul într-un inteviu pentru Happy Hour.

Ulterior, Şerban Ionescu a plecat la o clinică din Germania, de unde s-a întors în ţară cu diagnosticul de scleroză amiotrofică, o boală incurabilă care l-a răpus în cele din urmă. Scleroza laterala amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă şi fatală.

În luna septembrie, Şerban a fost internat la spitalul Elias pentru a continua tratamentul pentru afecţiunea neurologică într-un mediu specializat. Chiar dacă boala prevestea sfârşitul, starea actorului era bună şi a fost externat.

Marţi seara,  Şerban Ionescu a fost internat de urgenţă la Spitalul Floreasca la Terapie Intensivă, starea lui fiind foarte gravă.

Dacă până în acel moment, Magda Catone nu-şi mai văzuse soţul pentru că nu i se permisese acest lucru, în momentul internării acestuia, actriţa împreună cu fiul lor au reuşit să-l viziteze, fiind şi ultima dată când aveau să-l vadă în viaţă.

Aseară, în jurul orei 23:30, Şerban Ionescu şi-a dat ultima suflare. Elita teatrului şi cinematografiei româneşti a pierdut un mare actor.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod