Fosta vedetă Class se retrage în munţi pentru că e grasă!

Presiunea este foarte mare când eşti persoană publică, iar problemele legate de aspectul fizic pot fi extrem de apăsătoare. În această situaţie este şi Anca Badiu, fostă componentă a

Presiunea este foarte mare când eşti persoană publică, iar problemele legate de aspectul fizic pot fi extrem de apăsătoare. În această situaţie este şi Anca Badiu, fostă componentă a trupei Class. În ultimii ani, cântăreaţa s-a luptat cu depresia, atacurile de panica şi kilogramele în plus. Din acest motiv, vedeta în vârstă de 34 de ani crede că o schimbare de aer îi poate face bine şi a decis să plece pentru câteva luni în America.

"Într-adevăr, o să plec în State. M-am hotărât să plec pentru că vreau să-mi iau o vacanţă, m-a invitat o prietenă de-a mea care locuieşte în America de foarte mulţi ani. Vreau să mă relaxez, vreau să fac sport foarte mult, aşa cum sunt obişnuită şi am fost obişnuită toata viaţa.

Deocamdată sunt la fel de neînformă, ca să zic aşa. Nu, nu sunt ok. Nu ai cum, de abia am ieşit din tratament", a declarat cântăreaţa, citată de cancan.ro.

Vedeta speră că vacanţa departe de România o va ajuta să se relaxeze şi să scape de kilogramele în plus care, crede ea, s-au acumulat din cauza tratamentului cu antidepresive pe care l-a urmat. "De abia aştept să merg cu Bijou, cu iubirea mea, cu sufleţelul meu, căţeluşul meu. Eu vreau să rămân câteva luni să pot să-mi adun gândurile. Eu aş vrea, când mă întorc din America... mi-am pus în cap de foarte multă vreme, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-mi fac o fermă undeva la munte cu tot felul de animale, cu oi, cu orice... O iau pe urma lui Becali", a povestit Anca.

Problemele legate de kilograme în plus sunt însă vechi.

Deprimată din cauza problemelor medicale și a tratamentelor care au făcut-o să ia în greutate, cântăreaţa a avut câteva momente în care a vrut chiar să-şi pună capăt zilelor.

Totul a început în 2008, când i-a fost depistat un chist uretral din cauza căruia a trebuit să fie operată, iar medicamentele au făcut-o să se îngraşe cu 20 de kilograme. Anca Badiu a povestit în 2011 pentru revista Ciao! că tratamentele recomandate de medici pentru rezolvarea unor probleme grave de sănătate au determinat-o să devină supraponderală. Ea a făcut eforturi foarte mari pentru a reveni la greutatea normală și de multe ori şi-a pus sănătatea în pericol. "Aveam pierderi de memorie, uitam versurile cântecelor și îmi pierdusem și auzul.

Tot ce încercasem până atunci nu era eficient decât pe moment, apoi puneam la loc tot ce dădusem jos", a povestit membra trupei Class. "Eram distrusă. Unii dintre prietenii mei râdeau de mine pe la spate, că eram grasă, mă vedeam grasă prin reviste și nu puteam slăbi, credeam că nu mai am concerte pentru că eram grasă, credeam că trăiesc degeaba, viața mea devenise de nesuportat. Am crezut că înnebunesc. Nu îmi mai puteam controla stările. Veneam acasă, mă așezam pe pat și nu mă puteam gândi decât cum să mă arunc de la balcon. Am vrut să mă sinucid de nu știu câte ori", a continuat ea.

"Anii 2009 și 2010 au fost cei mai groaznici din viața mea. Eram atât de deprimată, încât nu o mai suportam nici pe Bijou, cățelușa mea pe care o iubesc enorm.

Îmi venea să dau cu ea de pământ. Mi-am dat seama că sunt pe buza prăpastiei și am mers la un psiholog, care m-a ajutat să depășesc momentul, spunându-mi că trebuie să încep să mă plac și să încerc să fiu fericită cu mine însămi, așa cum sunt. Încet-încet, am început să cred și eu în vorbele lui și mi-am dat seama că în viață trebuie să faci ce îți place. M-a ajutat și faptul că am fost la biserică și m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să-mi revin", a mărturisit cântăreața.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod