Zoocomedie: Cele mai reușite imagini cu animale care te fac să râzi

Cele mai bune fotografii cu animale surprinse în ipostaze comice au fost premiate în cadrul concursului Mars Petcare Comedy Pet Photo Awards 2020.
O fotografie cu un câine caraghios a fost desemnată cea mai bună imagine de la ediția din 2020 a concursului Mars Petcare Comedy Pet Photography Awards. Patrupedul din imagine se numește Noodle și stă cu limba scoasă în fața unei plăcuțe cu mesajul "Câine de pază la datorie".

"E minunat să fii asociat cu ceva care îi face fericiți pe oameni. Acest câine îți ridică cu siguranță moralul. Sunt fericit să împărtășesc amuzamentul și figura sa grozavă", a declarat Elke Vogelsang, stăpâna câinelui și câștigătoarea premiului de 3.000 de lire sterline.

Vogelsang, care locuiește în Hildesheim, Germania, l-a luat pe Noodles de la un adăpost de animale din Spania.
Ea a anunțat că va dona banii câștigați pentru cauza salvării animalelor. Noodles și celălalt câine al ei, Scout, și-au demonstrat atașamentul cu 10 ani în urmă, când au alertat-o imediat că soțul ei se prăbușise inconștient în baie.

"Diagnosticul a fost hemoragie cerebrală severă produsă de un anevrism. Dacă n-ar fi fost câinii, aș fi ajuns prea târziu. Datorită lor și a medicilor a supraviețuit, iar în timpul lunilor grele care au urmat, am descoperit fotografia ca pe o ocupație creativă"
, a povestit Elke Vogelsang.

Printre învingători s-au numărat și Malgorzata Russell, din Edinburgh, care s-a impus la categoria "Pisici" cu imaginea sa în care o felină simpatică se joacă agățată de un gard.


Peste 2.000 de fotografii au fost înscrise în concurs, scrie Daily Mail. Competiția Mars Petcare Comedy Pet Photo Awards se află abia la a doua ediție, dar începe să atragă tot mai mult interes prin specificul său. Obiectivul este strângerea de fonduri pentru organizația caritabilă Blue Cross Pet Charity și atragerea atenției asupra animalelor fără stăpân din Marea Britanie.   
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod