Joi, în B52, se lasă cu metale grele: Concert Kultika & Cap De Craniu

Motto: Unde nu-i Cap De Craniu, vai de picioare!
Trupa de post-metal Kultika va concerta joi seară, de la ora 21, alături de formaţia de death metal Cap De Craniu, în Club B52 (str. 11 iunie, nr 50).

Timişorenii de la Kultika vor porni într-un turneu de promovare a materialului lor de debut, The Strange Innerdweller, turneu care va începe la Bucureşti, joi, în Club B52, şi va continua la Craiova şi Sibiu. Cu aceeaşi ocazie, va fi prima apariţie a trupei împreună cu noul membru de la clape: Inia Dinia.

Între post-metaliştii de la Kultika şi bucureştenii death metal/grindcore/metal de la Cap De Craniu există o strânsă legătură de prietenie materializată şi prin colaborarea dintre vocalistul Jack Popescu (Kultika) cu Cap De Craniu (vezi piesa “TWBDARATMWAS”).


Data şi ora: joi, 30 octombrie, ora 21
Locul: B52 (str.
11 iunie, nr 50)
Concert: Kultika & Cap De Craniu
Intrare (support pentru trupe): 20 lei
Facebook Event: Kultika&Cap De Craniu, joi, în B52



--------------------------------


Kultika

Kultika este o trupă de post metal înfiinţată la Timişoara, în 2008. După câteva experimente cu diferite concepte muzicale, acum Kultika are influenţe de la rock-ul progresiv şi post rock, la doom, sludge şi alte tipuri de metal care pot fi definite doar ca post-metal.

Trupele care au influenţat muzica timişorenilor sunt: Isis, The Ocean, Neurosis, Solstafir, Cult Of Luna, Tool, Opeth, Wolves In The Throne Room.

Pe pagina de Facebook, Kultika se descrie ca “aducând atmosfera dark laolaltă cu metal-ul, într-o experienţă unică”.

Componenţă:

Fulmineos (Emi Matlak) - guitar
Jack Popescu - vocals & guitar
Dragoş Vodă - bass guitar
Sebas Baltean - drums
Inia Dinia - keyboards

Kultika - site oficial
Kultika pe Facebook



Cap De Craniu

Componenţă:

Călin Răduţă - guitars (2007 - ...)
Răzvan Răduţă Penda - drums (2007 - ...)
Mihai Ionescu - vocals (2011 -...)
Paul Nicolae - bass (2011 - ...)
Vicenţiu "Averac" Busuioc - vocals (2012 - ...)
Andrei Spătaru "Oase" - guitars (2014 - ...)


Cap De Craniu (CDC) a fost înfiinţată în Bucureşti primăvara lui 2007 de Călin Răduţă şi Costin Chioreanu, care deja activau în numeroase proiecte locale încă din anii ‘90: H8, Hang Him, Kendo, Crize, Protest Urban, Deviant, Nightpray, My Shadow, Discordless, Subway Night Orchestra, Retribution, Sistem Nervos etc.


Genul muzical. CDC activează în genul death metal/grindcore/metal.

Primul material s-a numit First EP from Surgery, în aprilie 2007. Cei doi au fost inspiraţi de filme genul horror precum Evil Dead.

La finele lui 2013, CDC împreună cu câţiva prieteni de la Breathelast (post-hardcore), a lansat un EP numit Split It Out, disponibil online pentru free listening: http://splititout.bandcamp.com/

Cap De Craniu - pe Facebook
Cap De Craniu website
Cap De Craniu - TWBDARATMWAS (feat Jack Popescu)


Clubul B52 pe Facebook
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod