Ce-a făcut Facebook din noi în ultimul deceniu

dollores-benezic
dollores-benezic
Facebook, rețeaua pornită de niște studenți într-o universitate americană, a împlinit azi zece ani de existență. Avea deja miliardul de utilizatori de acum doi ani, când atinsese cifra

Facebook, rețeaua pornită de niște studenți într-o universitate americană, a împlinit azi zece ani de existență. Avea deja miliardul de utilizatori de acum doi ani, când atinsese cifra populației pe care o avea pământul la 1800. În România se spune că am fi 7 milioane de utilizatori, dar realitatea e că nu știe nimeni câte conturi aparțin aceleiași persoane sau câte sunt inactive din diverse motive. Cert e că totuși suntem suficient de mulți cei afectați de microbul ăsta al lui share și like încât să contăm ca masă de manevră în diverse situații: influențe politice, de marketing, campanii sociale sau alte chestii care au nevoie de suport popular.

Din punctul ăsta de vedere trebuie să recunosc că Facebook are merite incontestabile. Ca una care folosește unealta asta în muncă admit că probabil mi-ar fi fost mult mai greu acum zece ani să diseminez niște informații atât de rapid și gratuit dacă n-aș fi avut rețelele sociale la dispoziție. E drept și că acum zece ani presa încă trăia și era o forță în România.

Rețeaua ține loc deja de site-uri de promovare pentru multe mici biznis-uri sau de punct de întâlnire și coordonare pentru adunări, proteste, marșuri sau strângeri de voluntari pentru cauze nobile.

Probabil mișcarea „uniți salvăm Roșia Montană” nu ar fi avut atâta succes în stradă dacă nu ar fi existat Fb ca mijloc de coagulare și coordonare a prostestatarilor.

În plan personal, însă, mi se pare că beneficiile pălesc în fața adicției. Îmi aminteam zilele trecute, când am citit articolul despre începuturile Facebook (apropos, știați că primele trei conturi deschise pe rețea nu există de fapt, Mark Zuckerberg însuși având de fapt contul cu numărul 4?) cum au fost începuturile mele pe Facebook. Cândva prin 2009 când apăruse și la noi febra cu Farmville, am început și eu să cultiv diverse, să câștig bani virtuali și să-mi construiesc ferme virtuale, să atrag vecini în rețea ca să-mi măresc terenul și tot așa.

Intrarea pe Fb a început practic cu o dependență de un joc stupid până la urmă, care mă făcea să pierd destul de mult timp.

Așa se face că nici nu-mi amintesc care au fost primii mei zece prieteni de pe Fb, pentru că la vremea aia rețeaua era doar un accesoriu neglijabil (pentru mine) care găzduia coloratul joc al recoltelor bogate. I-am descoperit beneficiile de care spuneam mai sus mult mai târziu. Îmi amintesc că declicul a fost într-o zi când un coleg mi-a povestit că se gândea să-și deschidă un al doilea cont pe Fb, fictiv, cu care să se împrietenească și să și-l facă vecin, ca să câștige mai mult teren pentru fermă. Ăla era semnul clar de boală, așa că am renunțat. Precum fumătorii care într-o zi pun pachetul de țigări de-o parte și nu se mai uită la el în veci, așa am abandonat eu ferma crescută cu hărnicie, în pragul iernii, și cu zăpada nedată) și n-am mai intrat de atunci pe acolo. Cine știe ce lemurieni or fi ocupat vechea mea fermă ;)

Totuși de adicție nu am scăpat. Ea a devenit mult mai puternică și insidioasă decât banalul Farmville.

Dacă în urmă cu câțiva ani, dimineața la cafea deschideam calculatorul și citeam presa, acum al treilea site deschis după email este Facebook. Ba, am Fb și pe telefonul mobil, așa că îl pot verifica oriunde, în metrou, la volan, într-o ședință, la coadă la supermarket și chiar în miezul nopții, dacă nu am somn. Ceea ce, să recunoaștem, este un semn de boală mai evident decât al colegului care-și făcea conturi fictive ca să se extindă fermieristic.

A ajuns să mă deranjeze starea asta abia de curând. Recunosc că am simțit de multe ori plăcere în anii care au trecut când postam ceva și primeam like-uri, așa că dependența asta de a fi plăcut, aprobat, aclamat nu moare cu una cu două. Dar de la o vreme parcă văd oamenii de pe Fb cu alți ochi. Și cu tristețe mă văd și pe mine între ei. Suntem răi, flecari, superficiali și deloc toleranți cu ceilalți. Iar asta se vede tot mai acut în cazul fiecărui incident, accident, stare de necesitate din România zilelor noastre.

Nu ne oprim o clipă din criticat, ironizat, aruncat cu cuvinte, deși suntem tot mai puțin pregătiți să înțelegem lucrurile pe care le comentăm și deloc dispuși să ne punem în locul celor pe care-i criticăm. Oare am face mai bine? Apoi cădem în extrema cealaltă, a aclamării unor „eroi” care nu întârzie să cadă de pe piedestalurile pe care tot noi i-am urcat, pentru că nu sunt nici ei decât niște oameni, și români pe deasupra. E ca o epidemie de la care nu ne putem sustrage pentru că vrem să vedem ce se mai întâmplă. Chiar dacă asta ne mănâncă timpul, nervii și uneori chiar buna dispoziție.

La momentul ăsta aniversar cred, așadar, că Facebook are suficiente influențe bune asupra dezvoltării comunicării, însă are o influență nefastă asupra caracterului uman. Sau, cine știe, poate că de fapt caracterul oamenilor a fost așa dintotdeauna, doar că nu exista un Fb să-l dezvăluie în toată „splendoarea”. Voi ce părere aveți, ce efect a avut Fb asupra voastră în ăștia zece ani?

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod