Cu câți bărbați trebuie să te măriți ca să scapi de sărăcie

O dezbatere savuroasă s-a încins în America între Ari Fleischer, fostul secretar de presă al președintelui George Bush, și mișcarea feministă, atinsă direct de un editorial al respectivului domn, publicat recent de Wall Street Journal. Concret, domnul Fleischer spune că președintele Obama ar trebui să-și îndrepte lupta împotriva sărăciei spre adevărata cauză a disparităților economice existente în societate, și anume decăderea mariajului. Cuplurile căsătorite sunt atinse mai puțin de sărăcie decât familiile monoparentale, zice domnul Ari, demonstrând cu cifre cum a descoperit el gaura de la covrig.

Ce zice Ari Fleischer:

- dintre familiile cu doi părinți căsătoriți, în 2012, doar 7,5% trăiau în sărăcie. Prin contrast, în rândul mamelor singure procentul de sărăcie este de 33,9;

- un studiu din 2012 constatată că 28,6% dintre copiii născuți la o mamă albă au fost în afara căsătoriei. Procentele sunt mai mari în cazul mamelor hispanice - 52,2% - și afro-americane - 72%;

- în 1964 (când președintele american de atunci, Johnson, a anunțat începerea războiului cu sărăcia) numai 7% dintre copii erau născuți în afara căsătoriei;

- de atunci până azi America a cheltuit 20 de trilioane de dolari ca să combată sărăcia, pare-se în zadar.

În concluzie, Ari Fleischer spune că politica haiducească de a mări taxele, anunțată de Obama, deci de a lua de la bogați ca să le dea la săraci, nu va rezolva problemele celor din urmă decât parțial și temporar.

„O politică mai bună și mai plină de compasiune de luptă împotriva inegalității veniturilor ar fi aceea de a-i face pe săraci să înțeleagă că cel mai important pentru ei este să meargă la școală, să se căsătorească și să facă copii, în această ordine.”, a încheiat Fleischer pledoaria pentru căsătorie.

Editorialul acestuia nu pomenește de cuplurile care trăiesc totuși în uniune consensuală, și nu dă o soluție, cum ar vedea el posibil să crești încrederea oamenilor în instituția demodată a căsătoriei, mai ales că sunt destul de mulți care se încăpățânează să creadă că întemeierea unui cuplu în secolul 21 nu mai are legătură cu aranjamentele de familie, cu dota fetei sau cu fuziunile de biznis, ci ar trebui să aibă la bază afinitățile celor doi soți.

Mai mult, apelul lui Ari se îndreaptă spre un fost copil crescut într-o familie monoparentală, dar care uite că împotriva tututor așteptărilor și a rețetei lui Ari Fleicher, a ajuns primul președinte de culoare al Americii.

Evident că financiar vorbind e mai rentabil să trăiești în doi, decât de unul singur, măcar și pentru că împarți cheltuielile de întreținere, care și la noi ca și la americani afectează cel puțin jumătate dintr-un venit mediu.

Apoi nu mai arunci atâta mâncare pe care o cumperi și n-o consumi singur ;) Totuși, dincolo de secretul ăsta al lui Polichinele, căsătoria ar trebui să fie o alegere personală, și deloc una de stat. Declinul căsătoriei este o constantă ce se înregistrează și în Europa, nu se luptă numai americanii cu ea, și se datorează prea multor factori pentru a putea fi rezolvați printr-un decret prezidențial, fie el și al celui mai important președinte din lume.

Replica amuzantă vine însă de la feministe. Într-o întâlnire organizată de The Atlantic, scriitoarea Barbara Ehrenreich le-a întrebat pe femeile din sală ce părere au despre soluția cu măritișul propusă de Fleicher: „Când le spui femeilor că pentru a ieși din sărăcie ar trebui să se căsătorească, eu aș întreba cu câți bărbați? Pentru că dacă te căsătorești cu un bărbat care câștigă 10 de dolari pe oră nu vei ajunge nicăieri, așa că ar trebui să te căsătorești cu trei-patru”

Mai mult, feministele îi demontează cu argumente interesante teoria lui Fleischer. De exemplu, dacă femeile merg și ele la școală (prima condiție a lui Ari pentru a scăpa de sărăcie) și prind gustul unei cariere, amână momentul căsătoriei și implicit al facerii de copii.

Apoi, femeile bogate - sau măcar alea ajunse grație educației pe picioarele lor cu o situație financiară stabilă - își pot permite luxul de a face nazuri.

Pentru ele căsătoria pune în balanță chestiuni precum independență, lifestyle sau refuzul de a se conforma sistemului patriarhal. Pe când pentru o femeie mai puțin educată, cu venituri mici și eventual cu vreun copil de întreținut căsătoria e un mod de a-și redefini viitorul financiar, evident dacă are noroc și găsește un băiat bun ;) Nu prea poți să le pui pe toate în aceeași oală și să le comanzi: măritați-vă, fetelor, și înmulțiți-vă! Oricât de corecți politic am vrea să fim, lumea nu e formată din oameni egali. Și de parcă inegalitatea asta de castă financiară nu ar fi de ajuns, probabil că principala problemă ține de fapt de diferențele clare de educație în cazul femeilor și bărbaților.

Sau, după cum s-a exprimat o altă feministă, din Nigeria, Chimamanda Ngozi Adichie, „Noi învățăm fetele să aibă ambiție, dar nu prea mult. Să aibă succes, dar nu prea mult. În caz contrar, îi vor amenința pe bărbați. Pentru că eu sunt femeie, e de așteptat să aspir la căsătorie. E de așteptat ca alegerile mele de viață să cuprindă mereu căsătoria, ca pe cel mai important lucru.

Căsătoria poate fi o sursă de bucurie și dragoste și de sprijin reciproc, dar de ce învățăm numai fetele să aspire la căsătorie și nu-i învățăm și pe băieți la fel?”.

Chiar așa, soluția pentru ca bărbații să scape de sărăcie care o fi în opinia domnului Ari Fleischer?