Vedeta a dezvăluit cele 3 secrete care o ajută să arate extraordinar la 53 de ani. Acestea sunt simple şi la îndemâna oricui!
Chiar şi actorii celebri sunt puşi pe liber uneori, nu doar angajaţii obişnuiţi. Unii au fost concediaţi chiar în timpul filmărilor.
Scenele dificile sunt preluate de dublurile vedetelor pentru ca filmele să iasă perfect. Iată cine sunt cei care intră în pielea eroilor de pe marile ecrane!
Stela Popescu dorea să se vorbească despre ea nu ca despre „Marea Doamnă a Teatrului Românesc”, ci ca despre „prietena poporului român” iar noi, de Ziua Națională, trecem în revistă cele mai frumoase filme românești cu îndrăgita actriță.
Întâlnirile actorilor din filmele cult sunt fermecătoare. Iată câteva dintre cele mai frumoase reuniri ale celor care ne-au făcut să le iubim filmele.
Kit Harington și Rose Leslie, ambii cunoscuți pentru rolurile din "Game of Thrones", formează un cuplu și în viața reală, nu doar pe micul ecran
Fotografiile dezvăluie o altă latură a vedetelor care au fost surprinse de o fotografă celebră în anumite ipostaze intime.
Unele staruri care au fost "pe val" în urmă cu câțiva ani par să nu mai dea doi bani pe felul în care arată. Descoperă 7 vedete care s-au urâțit după ce și-au pierdut popularitatea
Când cineva află că va avea un copil, primul lucru pe care îl face e să dea tuturor vestea cea mare.
Cressida Bonas, cea care părea menită să devină soţia Prinţului Harry, a venit neînsoţită la o petrecere organizată la scurt timp după ce Harry s-a logodit.
Este una dintre cele mai iubite tinere cântărețe și în mod sigur i-ai fredonat melodiile. Jo, devenită cunoscută după participarea la concursul de talent X Factor, lansează cu regularitate melodii care devin rapid hituri și ajung de obicei pe primele locuri în topurile muzicale din țara noastră.
Sunt șanse destul de mici să găsești două gălbenușuri într-un ou. Ca în cazul multor alte evenimente neobișnuite din natură, oamenii au creat multe superstiții cu privire la ouăle cu două gălbenușuri. Acestea sunt o referință destul de evidentă la fertilitate, așa că majoritatea acestor superstiții au legătură cu reproducerea și averea.
Actriţa galeză în vârstă de 48 de ani a stârnit controverse după ce a postat pe Instragram încă un selfie în care arată incredibil de tânără.
Izabela Pănescu este realizatoarea emisiunii „Tinerete fara batranete“, de aproape 6 ani. Promoveaza un stil de viata sanatos si o puteti urmari in fiecare duminica, de la ora 10.30, pe Digi24 si pe blogul ei www.izabelapanescu.ro. In cadrul Galei eva.ro 16 ani din data de 9 noiembrie, Izabela Pănescu a primit din partea echipei eva.ro Premiul special pentru cea mai indragita emisiune dedicata stilului de viata sanatos.
Prinţul Harry are şi talentul unui designer de bijuterii. El a decis cum trebuie să arate inelul de logodnă pe care i l-a dăruit iubitei sale, Meghan Markle.
Fotografiile din copilărie ale vedetelor sunt destul de răspândite pe internet. Dar perioada adolescenței, acei ani în care personalitatea se definește și se formează cu adevărat, este mai puțin cunoscută.
Luni, 27 noiembrie, Adrenallina Sports PR & more, prima agenție din România dedicată comunicării în zona sport, viață sănătoasă și wellness, a organizat Conferința Marketing for Health, Healthy Life & Wellness.
Casa Regala Britanică a anunțat oficial că prințul Harry și actrița americană Meghan Markle se vor căsători în primăvara anului viitor.
Actrița care a fost căsătorită timp de 11 ani cu Chris Martin, solistul trupei britanice Coldplay, s-a logodit cu producătorul american de televiziune Brad Falchuk.
Piesajele feerice surprinse de un fotograf în timp ce cutreiera munții din Polonia sunt de-a dreptul impresionante.