Masa de Crăciun. Adevărul despre preparatele tradiţionale din carne care se găsesc în comerţ

Masa de Craciun cu preparate traditionale

Diferenţa dintre produsele tradiţionale de casă şi cele preparate industrial este una foarte mare. În urma unui studiu s-a constatat că acestea ascund o mulţime de aditivi periculoşi!

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, toţi românii sunt tentaţi să prepare o mulţime de preparate tradiţionale ca să fie masa îmbelşugată. Însă, trebuie să acorzi atenţie preparatelor "tradiţionale" din comerţ, deoarece potrivit specialiştilor de la Asociația Pro Consumatori (APC România), acestea ascund foarte mulţi aditivi, spre deosebire de cele preparate în casă.

Printre mâncărurile tradiţionale din carne, care se consumă de Crăciun, sunt sarmalele în foi de varză, cârnaţii, caltaboşii, chişca, jambonul, piftia de porc (răciturile), pastrama, şunca, toba etc.

Specialiştii de la Asociația Pro Consumatori (APC România) au realizat un studiu, în urma achiziționării, în prima parte a lunii decembrie, a unor preparate din carne fabricate în sistem industrial, specifice Sărbătorii Sfinte a Crăciunului.

Prin acest studiu, ei evidenţiază diferența care există între produsele din carne tradiționale și cele realizate în sistem industrial:

Carnea tocată pentru sarmale fabricată industrial conține 3 aditivi alimentari: acid ascorbic, ascorbat de sodiu și carmin de cochilii. La cele mai multe produse nu se menționează procentul de carne de porc din acest tip de produs, având în vedere faptul că în compoziția acestui produs se mai găsesc: orez, ceapă deshidratată, pastă de tomate și zaharuri.

Caltaboșul fabricat industrial conține 5 aditivi alimentari: difosfat de sodiu, glutamat monosodic, acid ascorbic, eritrobat de sodiu și nitrit de sodiu. Producătorii nu menționează procentul de carne de porc și organe de porc, în compoziția acestui tip de produs se mai găseste sare (2,3 grame/100 grame produs), amidon, proteină vegetală din soia și zaharuri (1,5 grame/100 grame produs).

Toba, produs fabricat industrial, conține 3 aditivi alimentari: ascorbat de sodiu, citrat de sodiu și glutamat monosodic. De obicei, producătorii nu menționează procentul de carne de porc și organe de porc. În compoziția acestui tip de produs se mai găsesc: șorici, gelatină, zaharuri și condimente (nu se specifică denumirea acestora).

Lebărul fabricat industrial conține 6 aditivi alimentari: mono și digliceridele acizilor grași, acid ascorbic, caragenan, carmin, glutamat de sodiu și nitrit de sodiu. De cele mai multe ori, producătorii nu menționează cantitatea de ficat. În compoziția acestui tip de produs se mai găsesc: apă, slănină, șorici, cazeină, zaharuri, soia și condimente (fără a menționa tipul acestora).

Chiftele fabricate industrial conțin 8 aditivi alimentari: arome, acid ascorbic, carmin de cochilii, citrați de sodiu, acetați de sodiu, ascorbat de sodiu și bicarbonat de sodiu. De obicei, producătorii nu menționează cantitatea de carne din acest tip de produs.

Produsul mai conține: apă, sare iodată, ceapă deshidratată, pătrunjel și zaharuri.

Cârnații proaspeți din carne de porc fabricați industrial conțin 6 aditivi alimentari: E 252, E 262, E 300, E 551, E 120 și E 160c. De cele mai multe ori, producătorii nu menționează cantitatea de carne din acest tip de produs. Produsul mai conține: apă, sirop de glucoză din grâu și condimente (nu sunt menționate tipul acestora).

Slăninuța afumată fabricată industrial conține 6 aditivi alimentari: E 450 (difosfați – emulgatori), E 451 (trifosfat pentasodic – emulsificator), E 316 (erithorbat de sodiu – antioxidant), E 407 (caragenan – agent de îngroșare), nitrit de sodiu și monoglutamat de sodiu. Acest tip de produs mai conține: apă, sare, zaharuri, condimente (nu se menționează tipul) și fum din lemn de cireș.

Pastrama de porc afumată este un produs fabricat industrial care conține 10 aditivi: difosfați, trifosfați, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, izoascorbat de sodiu, caragenan, glutamat monosodic, citrat de sodiu, nitrit de sodiu și acetat de sodiu. De asemenea, mai găsim în compoziția acestui tip de produs și pulpa de porc, apă, sare, zahăr, dextroză, maltodextrină, proteină vegetală din soia, condimente naturale și aroma de carne.

Mușchiul  file, produs fabricat industrial, conține 3 aditivi alimentari: ascorbat de sodiu, citrat de sodiu și glutamat monosodic.
De obicei, producătorii nu menționează procentul de cotlet de porc. În compoziția acestui tip de produs se mai găsesc: șorici, gelatină, zaharuri și condimente (nu se specifică denumirea acestora).

Jambonul, produs fabricat industrial, conține 8 aditivi alimentari: lactat de sodiu, difosfați, trifosfați, polifosfați, gumă de xantan, eritorbat de sodiu, nitrit de sodiu și acid lactic. De obicei, producătorii  menționează procentul de pulpă de porc (circa 85%). În compoziția acestui tip de produs se mai găsește: apă, sare, amidon, proteină vegetală din soia și aromă.

„Multe produse alimentare pe bază de carne vândute în această perioadă nu sunt etichetate corespunzător sau nu conțin ingredientele specifice denumirii tradiționale a alimentelor consumate la masa de Crăciun. Astfel, consumatorii sunt informați greșit despre preparatele din carne pe care le cumpără. (…) [Aditivii] au numai un rol tehnologic, adică «acoperă» calitatea scăzută a ingredientelor principale din compoziția produselor alimentare, creând percepții false privind anumite caracteristici organoleptice, cum ar fi aspectul, prospețimea, culoarea, gustul și aroma", atrage atenţia Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

Foto:  Asociația Pro Consumatori (APC România)

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;