Iată ce se întâmplă în corp dacă mănânci usturoi cu miere timp de 7 zile!

Catei de usturoi si miere de albine

Combinaţia dintre usturoi şi miere aduce o mulţime de beneficii pentru sănătate atunci când este consumată pe stomacul gol. Ce se întâmplă în corp dacă mănânci usturoi cu miere?
Ştim deja că usturoiul este considerat unul dintre cele mai sănătoase alimente, însă în combinaţie cu mierea de albine naturală, efectul său este potenţat. Potrivit specialiştilor, combinaţia dintre usturoi şi miere consumată pe stomacul gol timp de 7 zile are efecte spectaculoase pentru sănătate.


Ce beneficii aduce consumul de usturoi?


Vitamine A, B1, B2, C, fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu. Am spune că toate aceste substanţe fac parte dintr-un supliment alimentar super complet din farmacie. De fapt, ele fac parte din compoziţtia unei plante obişnuite, pe care o găsim din abundenţă. Este vorba de cunoscutul usturoi. Iar toate aceste vitamine şi minerale nu sunt singurele componente ale plantei-minune. Usturoiul mai are şi alicină, substanţă cu un puternic efect antibiotic. Efectul lui îl putem vedea în perioadele de răceală şi gripă sau în convalescenţă.

Proprietăţile sale nu se opresc aici! Usturoiul este unul dintre cele mai eficiente alimente anticancerigene. S-a constatat reducerea incidenţei cancerului pulmonar la cei care mănâncă usturoi, acesta înlăturând o parte din efectele negative ale fumatului.

De asemenea, usturoiul previne formarea cheagurilor şi a trombozei arteriale, contribuind la creşterea poftei de mâncare, reducând tensiunea arterială. Aşadar iată câte motive sănătoase pentru a include această plantă puternic aromată în dieta noastră zilnică!


Ce beneficii aduce consumul de miere naturală de albine?


Prin pasteurizate, adică încălzirea ei la temperatură înalte, mierea de albine îşi pierde toate proprietăţile vindecătoare pentru care este atât de faimoasă. Enzimele sunt distruse şi rezultă un sirop lichid care nu mai are nicio valoare nutriţională. Prin urmare, trebuie să fii foarte atentă la alegerea pe care o faci, deoarece mierea poate să fie foarte uşor contrafăcută.

Mierea de albine naturală este o sursă importantă de antioxidanţi, dar şi de enzime şi minerale, precum fier, zinc, potasiu, calciu, fosfor, magneziu şi seleniu. Nici vitaminele nu lipsesc din mierea de albine, aceasta fiind bogată în vitaminele B6, tiamină, riboflavină şi niacină.
De asemenea, mierea de albine te ajută să scazi nivelul colesterolului rău.


Cum să faci un amestec de usturoi cu miere?


Fie optezi pentru usturoiul întreg infuzat în miere, fie pentru cel zdrobit!

Amestecul se realizează din 3-4 căpăţâni de usturoi amestecate cu o cană de miere, lăsând totul la infuzat câteva zile în frigider sau la temperatura camerei. Astfel vei avea amestecul pregătit pentru a consuma câte o lingură în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. Alicina din usturoi este mai uşor absorbită atunci când este consumată pe stomacul gol, de aceea dimineaţa este cel mai bun moment pentru a consuma acest amestec.

Dacă alegi să zdrobeşti un căţel de usturoi este important să-l laşi apoi la temperatura camerei timp de 5 minute, deoarece astfel se vor activa enzimele care îl transformă într-un superaliment. Amestecă-l apoi cu puţină miere de albine şi înghite, fără să mesteci. Poţi să bei un pahar cu apă pentru a înghiţi mai uşor amestecul.

De ce să mănânci usturoi cu miere timp de 7 zile?


Usturoiul combinat cu miere este considerat un remediu ayrvedic, recunoscut pentru efectele sale spectaculoase pe care le are asupra corpului. Potrivit unui studiu citat de US National Library of Medicine National Institutes of Health, iată ce se întâmplă dacă mănânci usturoi cu miere:

1. Are un efect protector asupra inimii, scade colesterolul rău şi tensiunea arterială.
2. Este util persoanelor care fac chimioterapie, ajutând la detoxifierea corpului.
3. Are efect antimicrobian şi antifungic.
4. Întăreşte sistemul imunitar şi te fereşte de răceli.
5. Calmează durerile cauzate de osteoartrită.
6. Are efect anticancerigen.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • felicia pe 10 Aug 2016, 14:55
    virtutile usturoiului

    Banalul usturoi din care romanii fac mujdeiul, dar ce leguma minunata este, poate multi nu stiu , ei tin in mana medicamentul care face ravagii poate mai mari decat penicilina nu in timp record, dar daca ii acordati incredere, el trece cu tavalugul peste afectiunile microbiene si reda sanatatea organismului fara sa provoace neplaceri nici florei intestinale nici altor parti ale corpului. Alicina, substanta care poate intra in competitie cu antibioticele de sinteza, rade tot in cale si pagubele sunt atat de mici incat nu va vine sa credeti. Numai cine nu s a folosit de acest dar al naturii, nu poate crede in proprietatile lui. Personal am folosit Reteta Tibetana cu usturoi si am vindecat o adenopatie faringiana a fiului meu. Adio costuri uriase, adio peregrinari pe la medici, doar niste picaturi cu maceratul de usturoi, pe care le am administrat gradual fiului meu. Rezultatul...adenopatia a disparut!

    0
    0

  • Taraxacus pe 28 Iul 2016, 23:10
    Adevarat

    Usturoiul are calitati terapeutice verificate. Este un bactericid natural, un foarte bun regulator al tensiunii arteriale, dizolva colesterolul si mareste elasticitatea peretilor vaselor de sange. O combinatie prin care se obtin rezultate foarte bune este cea de usturoi macerat in alcool, paducel si miere de albine. Cine are probleme cu tensiunea arteriala, garantat combinatia aceasta il rezolva. Tratamentul repetat de cel putin odata pe an previne cu mult succes dementa senila si alzheimerul.

    1
    0

  • Asdan pe 28 Iul 2016, 20:45
    Foarte adevărat!

    Eu chiar îmi prepar o reţetă pt răceală din miere usturoi şi lămâie! Vă spun sincer că de 3 ani eu nu mai folosesc medicamente pt răceală, indiferent de anotimp!!

    4
    0

  • Gabi pe 28 Iul 2016, 18:50
    Atentie!

    Chombex, citeşte cu atenţie: este vorba de PASTEURIZARE, adică tratarea la temperaturi ÎNALTE a mierii. Şi da, chiar se distrug toate proprietăţile ei, ca şi ale celorlalte alimente care se pasteurizează. Procedeul se aplică pentru ca alimentele să reziste, dar valoarea lor nutritivă devine îndoielnică. Dacă doar încălzeşti mierea, e ok. Atenţie şi la gramatica limbii române: nu există "reâncălzire" în limba română, ci "reîncălzire". Cuvintele care încep cu "î", rămân aşa, chiar dacă intră în componenţa unor cuvinte compuse. mmda, oare ce ai vrut să spui acolo? Comentariul tău e incoerent. Despre articol, merită încercată combinaţia!

    4
    0

  • chombex pe 28 Iul 2016, 17:19
    aiuteli

    mierea prin reancalzire nu pierde nici o proprietate mai citi si dupa aceea faceti un articol credibil .Sa auzim de bine.

    1
    5

  • mmda pe 28 Iul 2016, 13:27
    Ar fi o idee

    Eu folosesc usturoiul pentru mine ca si baiat insa intr-o asemenea combinatie ar disparea acel gust din gat si care-mi dau lacrimile pfff. Totusi pentru forta altfel de idei? intrucat simt ca as avea senzatia cum ca as fi fara putere sau poate nu prea mi-o folosesc si ca atare am doar acest deja-vu .....

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;