Dietă. Cele mai bune alimente care-ţi îmbunătăţesc starea de spirit

Alunele de pădure crude au un conţinut mare de minerale şi grăsimi sănătoase care te ajută când eşti deprimată, obosită şi nu ai deloc chef de muncă.
Te-ai întrebat vreodată ce impact au alimentele pe care le consumi asupra stării tale de spirit? O alimentaţie echilibrată te ajută nu numai să slăbeşti sau să te îngraşi dacă vrei, ci are un impact foarte puternic asupra modului în care te simţi în fiecare zi. Nivelul de energie, puterea de concentrare şi starea de spirit sunt puternic influenţate de modul în care mănânci.

Alimentele pe care le consumi influenţează nivelul glicemiei şi al insulinei, iar aceste fluctuaţii îşi pun amprenta asupra stării tale de spirit.
Lipsa de energie, stările de somnolenţă şi uşoară depresie după amiaza apar la toată lumea, însă acestea pot să nu fie foarte accentuate dacă asiguri corpului nutrienţii de care are nevoie, optând pentru alimente sănătoase în defavoarea celor dezechilibrate din punct de vedere nutriţional.

Dacă mănânci sănătos poţi să te simţi mult mai bine, să ai mai multă energie şi să te concentrezi mai uşor pe tot parcursul zilei, deoarece furnizezi corpului substanţele nutritive de care are nevoie.
Iată cum poţi să-ţi îmbunătăţeşti starea de spirit în funcţie de situaţie:


1. Alege alunele de pădure când eşti depresivă şi foarte obosită


Sunt o sursă bună de minerale şi grăsimi sănătoase care au un impact favorabil asupra stării tale de spirit. În loc să optezi pentru gustări pline de sare şi prăjite este de preferat să consumi un pumn mic de alune de pădure crude atunci când simţi că nu mai ai deloc energie şi chef pentru a munci.

O altă opţiune la fel de bună pentru momentele în care te confrunţi cu aceste stări este aceea de a consuma ceai din plante medicinale, ceai negru sau ceai de salvie.
Acestea te vor ajuta să te simţi mai bine şi să te poţi concentra.


2. Alege ciocolata neagră când eşti stresată şi agitată


Stările de stres atrag după sine alegeri alimentare proaste care nu vor face decât să înrăutăţească şi mai mult situaţia. Este recomandat ca atunci când te simţi agitată şi stresată să optezi pentru ciocolata neagră, deoarece creşte nivelul de serotonină şi endofrină la nivelul creierului. De asemenea, cacaua are un conţinut ridicat de flavonoide care îmbunătăţesc starea de spirit şi te ajută să te concentrezi mai bine.


28 de grame de cacao conţin aproximativ 45 de miligrame de magneziu care influenţează pozitiv modul în care te simţi. Ciocolata neagră conţine şi cofeină, de aceea nu este recomandat să faci excese.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod