Lecţia japoneză sau cum să suferi cu demnitate

Emilian Isailă De Emilian Isailă
Adaugat pe 16 Mar 2011

Sunt momente în viaţă în care nu există nicio diferenţă între femei şi bărbaţi. Ne bucurăm la fel, ne întristăm la fel. Cataclismul din Japonia nu ţine cont de deosebirile dintre sexe. În faţa tragediei, locuitorii Insulei Soarelui sunt egali. Şi de aceea în faţa eroismului lor merită să ne înclinăm.

Ceea ce e şocant în aceste zile e faptul că din Japonia, pe lângă veştile proaste despre reactoare nucleare care stau să sară în aer, despre radiaţii, tsunami şi cozi la alimente, nu se aude niciun fel de isterie. Atât bărbaţii cât şi femeile luptă tăcuţi pentru supravieţuire.

Nu sunt jafuri, nu sunt lupte de stradă şi chiar dacă nu sunt pe deplin mulţumiţi despre cum îşi fac autorităţile treaba, nu vezi pe nimeni smulgându-şi părul din cap în faţa camerelor de luat vederi, înjurând şi ameninţând guvernul.

Drama japonezilor e incomparabil mai mare decât orice ne putem imagina noi europenii în ce priveşte un cataclism natural. Noi, românii, ne isterizăm şi ne luăm la bătaie de la un banal accident de circulaţie, iar dacă se întrerupe curentul o jumătate de oră încep jafurile şi luptele de stradă.

O nerăbdare vecină cu isteria ne grăbeşte pe tot parcursul zilei şi ne face să ne consumăm şi să ne pierdem în lucruri de nimic.

De câte ori n-aţi fost depăşiţi în trafic de bizoni care accelerează de parcă sunt mânaţi din spate de un val tsunami mai mare decât cel din Sendai, iar peste o sută de metri îl ajungeţi la primul semafor, dacă în inconştienţa lor n-au trecut deja pe roşu.

Există mari diferenţe între noi şi japonezi. În aceste zile, deşi n-am fost loviţi de niciun cataclism, ne comportăm ca şi cum am fi fost. Toată lumea vorbeşte despre sfârşitul lumii în loc să se bucure de primăvară şi de faptul că trăim într-o ţară binecuvântată, dar locuită de prea mulţi paranoici.

12 comentarii

Spune-ti parerea
Afiseaza: Cele mai recente | Cronologic
  • [...] In plus despre acest subiect poti citi aici: http://www.eva.ro/coltul-barbatului/suflet/lectia-japoneza-sau-cum-sa-suferi-cu-demnitate/ Tags: noduri, noduri animate, noduri folositoare, pregatire 2012, supravietuire [...]

    Pingback
  • rozina pe 21 Martie 2011 la 10:23 pm

    sint sigura ca deja guvernul nipon si toti cei in drepturi au inceput deja sa faca planurile si masurile pe plan national ca sa evite un eventual dezastru viitor , in cazul unei calamitati asemanatoare…nu stau deloc pe ginduri, sa traga pisica de coada invocind tot felul de pretexte ca lipsa de fonduri sau lipsa de vointa politica…masinaria nipona este in lucru febril nu numai de restaurare imediata ci si de prevenire…sint sigura!
    si, amintiti-va ca nu ne putem absolut compara ca mod de gindire cu ei..cu shogunii lor si toata filozofia lor de harakiri si sepuku…sint de felicitat si de urmat exemplul lor in situatie de criza…internetul arata imagini cu o autostrada din zona afectata cu mari probleme de crapaturi , practic despicata in doua de cutremur si care, dupa numai 4 ZILE a fost complet refacuta! va imaginati motorul nipon cum functioneaza?

  • imola pe 17 Martie 2011 la 10:03 pm

    Ce s-a intamplat acolo e groaznic,ma uitam la tv si nu mi-a venit sa cred,ca dupa toata nenorocirea lor, sunt in stare sa stea la rand ,ordonati ,fara sa se imbulzeasca. Fiecare a stat cu o cutie de carton ,in care a primit diferite mancaruri si alte lucruri.Nu -mi venea sa cred ochilor,pentru ca in cazuri asemanatoare ,la noi te calca in picioare,te omoara inainte de a ajunge sa primesti ceva.
    Am tot respectul pt ei,intr-adevar sufera cu demnitate!

  • alexandra pe 17 Martie 2011 la 1:15 pm

    aia nu sunt paranoici, sunt, saracii, batuti in cap, sunt de un anumit nivel. si pentru ca majoritatea populatiei din tara noastra sunt de nivelul acela, nu ma astept la nimic bun in viitorul apropiat.

  • ortansa pe 17 Martie 2011 la 7:04 am

    felicitari pentru articol,scurt si concis, din pacate noi nu vom ajunge la acest nivel ,nu vrem sa invatam nimic,stim doar sa ne vaicarim si sa aratam cu degetul ,sa facem mitinguri si sa pierdem timpul cu emisiuni inutile la TV pt prostime pt ca prinde,in loc sa trecem la treaba
    nici ei nu le-au avut dar au invatat si au vrut sa faca lucruri bune,pt ca le-au facut pt ei si copiii lor,pt copiii copiilor lor,etc

  • Mara pe 16 Martie 2011 la 3:45 pm

    Imi place acest articol…daca ar avea mai multi mintea asa deschisa si sa fie tot atat de realisti.Toti vor o tara ca afara,o viata ca afara(cum zice melodia de la vunk) datorita oamenilor.Ei sunt realisti si mult mai destepti…oricum,eu sper la mai bine tot timpul..mai ales acum in privinta Japoniei:).Eu zic ca e bine sa fim optimisti…atragi pozitivul spre tine mai usor si viata va fi mult mai usoara.

  • lia pe 16 Martie 2011 la 1:30 pm

    asta inseamna o educate adevarata in scolii cat si in familie…ne-au dat o lectie dar pun pariu ca putin sunt cei care o inteleg….
    eu una imi plec capul cu respect in fata lor…

  • Ella pe 16 Martie 2011 la 1:26 pm

    Foarte adevarat…felicitari pentru articol.

  • oana pe 16 Martie 2011 la 1:04 pm

    se intampla jafuri si prin japonia in mom astea,poate nu sunt asa de importante in mom de fata in comparatie cu ceea ce se intampla.nu da pe post despre astea,aici in japonia nu prea da pe post,orice criminal,orice jaf,foarte putine stiri groaznici,nu cum sunt cele de laora 5 de pe pro tv sau alte prog romanesti.

  • Emilian Isailă pe 16 Martie 2011 la 1:03 pm

    @diana: Exista si o parte serioasa in mine. :)

  • diana pe 16 Martie 2011 la 12:52 pm

    este foarte adevarat..
    suntem atat de ocupati si stresati incat uitam sa mai si respiram…
    dar totusi?? cum de ai scris despre un subiect atat de serios?:))
    ..nu ca nu ma incanta si acesta:))

  • Anca pe 16 Martie 2011 la 11:41 am

    Da, cam este adevarat ce ati scris in acest articol.

Spune-ti parerea