Din păcate însă, termenul de „disciplinare” e încă folosit și înțeles ca „pedeapsă”, „corecție” sau „control” asupra copilului tău. Iar multe dintre noi, care am fost „educate” prin pedepse, tindem să facem același lucru: să disciplinăm prin pedeapsă. Doar cum altfel să-i arăți copilului că a greșit, dacă nu prin a-i insufla sentimentul de rușine, de frică, de vinovăție? Trebuie, ne spunem, să suporte consecințele: „Nu mai mergi afară cu prietenii pentru că ai luat 4 la matematică” sau „O să citești un capitol în plus pentru că ai fost obraznic”. Sau, mai trist, îl jignești și-i spui: „Ești un prost, un tăntălău!”. Rezultatul? Îți retragi afecțiunea, nu-l mai îmbrățișezi cu drag, ci vrei „să se învețe minte, să simtă că a greșit”. Și asta fără să mai vorbim de cei care-și lovesc copilul în virtutea disciplinei.
Însă la ce duc toate astea? În primul rând, orice formă de pedeapsă distruge încrederea copilului în el însuși. Dar și în tine. Sigur, cel mic va face lucruri și se va comporta astfel încât să evite pedeapsa, să nu te supere, să nu te dezamăgească, să îți facă pe plac. Dar nu pentru că asta își dorește sau pentru că de asta are nevoie. Dimpotrivă: nevoia lui fundamentală este să fie văzut, înțeles, acceptat, iubit, să se simtă în siguranță alături de tine, să poată conta oricând pe sprijinul și înțelegerea ta.
Dar, până la urmă, ce înseamnă disciplină fără pedeapsă? Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondator al Mind Education Health îţi arată cum îți poți sprijini, învăța sau chiar influența copilul fără să-l pedepsești. Și, mai mult, cum să crești un copil încrezător, responsabil, cu un caracter frumos, vesel, fericit?
1. Oferă-i copilului tău siguranță emoțională
Asta înseamnă că, în orice situație, cel mic trebuie să simtă că ești de partea lui, că poate conta pe tine. Că atunci când greșește nu îl vei pedepsi, judeca, critica sau respinge. Iar pentru asta, tu, ca mamă, trebuie să-i răspunzi întotdeauna cu calm și înțelegere. Amintește-ți mereu: el are nevoie de tine! Iar când te înfurii, ești îngrijorată, speriată, dezamăgită sau supărată pe el, nu, nu se simte în siguranță. Ci amenințat, așteptându-se să-l pedepsești. Simte că îl judeci, că este „rău”, că ești dezamăgită de el, că te-a supărat. Și, implicit, se apără cumva: intră în defensivă, în starea de luptă, fugă sau „îngheț” și devine, la rândul lui, furios, trist, dezamăgit, temător. Și, firesc, nu înțelege ce s-a întâmplat și ce are de reparat.
Comentarii (2)
Omul, prin condiţia lui este supus necesităţii. Citiţi-l pe Baruch Spinoza, doamnă psiholog. Maximum de responsabilitate de care poate da dovadă un părinte este să-i transmită părinteşte copilului său această lecţie aspră a vieţii. Viaţa este un purgatoriu pentru care copilul trebuie pregătit cu responsabilitate. Uneori poate fi şi un infern din care vrea să evadeze sărind pe fereastră, dacă a avut parte de educatori iresponsabili. Repet, libertatea se obţine doar prin înţelegerea, prin cunoaştere a necesităţii. Nu mai prostiţi oamenii şi mai ales nu-i mai stricaţi!
Îmi pare rău să vă anunț dar v-ați greșit cariera. Sau ați făcut facultatea la privat. Tot ce spuneți despre educația copilului merge perfect la dresajul unui câine. Dvs vă bazați pe teorii scrise de multe ori de unii care nici nu au avut copii și le luați ca literă de lege. Eu pot argumenta cu fata mea care are 22 de ani, nu am atins-o niciodată nici cu o floare, și ea și acum se minunează când aude de copii bătuți de părinți. Nu concepe așa ceva. Dacă ai instincte animalice în tine, poți avea limbaj și cultură, tot animal rămâi. Un ființă umană de pe planeta Pământ niciodată nu va avea instincte animalice de violență. Ce face un animal pe planetă? Mănâncă, cacă și se înmulțește. 90% dintre oameni fac exact același lucru. De aceea există vorba populară: Să fii OM e lucru mare!
Posteaza comentariu