Somn

10 obiceiuri care te vor ajuta să adormi mai repede şi să ai un somn de calitate

Este foarte greu să ai un somn de calitate într-o lume în care oamenii sunt atât de ocupaţi şi stresaţi. Descoperă câteva trucuri care te vor ajuta să adormi mai repede!
Pe lângă faptul că lipsa somnului ne face mai puţin eficienţi şi mult mai stresaţi decât suntem deja, el ne poate crea şi probleme serioase de sănătate.

Iflscience ne prezintă câteva obiceiuri care ne vor ajuta să ne odihnim mai bine:

1. Lumina difuză/ slabă în cameră


Cel mai rău lucru pe care poţi să îl faci noaptea este să laşi lumina aprinsă. Lumina puternică, mai ales cea albastră, îi transmite creierului că încă e ziuă şi acţionează ca o barieră contra somnului din cauza faptului că scade producţia melatoninei din corp. Specialiştii recomandă lumina slabă roşie pe timp de seară şi lumina puternică pe timpul zilei pentru a-ţi regla programul de somn.


2. Pune telefonul cât mai departe de tine


Studiile au arătat că privitul la TV, la tabletă sau telefon este un obicei extrem de prost înainte de culcare. Trebuie să te îndepărtezi de aceste surse care îţi pot îngreuna somnul sau îl poate face neliniştit.

3. Renunţă la cafea


Chiar dacă nu o consumi înainte de culcare, cafeina modifică nivelul de melatonină din creier şi te face să adormi mai greu, deci să dormi mai puţin. Chiar dacă uneori simţi că îţi este de mare ajutor, într-un final se va dovedi că îţi face mai mult rău decât bine.

4. Nu dormi alături de persoane care te enervează


Asigură-te că persoana lângă care te duci la culcare te face fericit. Studiile arată că cei care dorm mai bine împreună sunt cuplurile cu adevărat fericite.

5. Dezvoltă-ţi o rutină înainte de culcare


E foarte important să ai obiceiuri, chiar şi înainte de culcare. Astfel ne învăţăm organismul cu un anumit program şi ne vom putea bucura de un somn odihnitor şi exact.


6. Încălzeşte-ţi picioarele şi mâinile


Studiile au arătat că o sticlă de apă caldă lângă picioarele sau mâinile tale atunci când te afli în pat, te va ajuta să adormi mult mai rapid. Dacă ţi-e mai incomod cu sticla, poţi încerca şosetele!

7. Încearcă să stai trează


Chiar dacă ştiinţa nu are suficiente resurse pentru a găsi trucul perfect de a adormi rapid, cercetătorii au făcut un experiment care a dat roade. Psihologia inversă poate să funcţioneze în acest caz, aşa că pune-te în pat şi încearcă să rămâi cât mai conectată şi cât mai trează.

8. Fă o baie fierbinte


Tot sub formă de experiment, încearcă înainte de a merge la culcare să faci o baie fierbinte. Se pare că va grăbi procesul de adormire, şi odată ce ai adormit somnul va fi profund şi odihnitor.


9. Umple camera cu lavandă


Studiile au arătat că mirosul de lavandă a ajutat mai mulţi tineri de ambele sexe să doarmă mai profund şi să se trezească cu senzaţia de odihnit.

10. Ascultă muzică


Un studiu a arătat că muzica clasică te ajută să îţi îmbunătăţeşti calitatea somnului. Nu este o regulă să optaţi pentru acest gen de muzică, însă trebuie să o căutaţi pe cea pe care o găsiţi relaxantă.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod