O meserie in care o iei mereu de la capat - managementul proiectelor

Facebook Twitter gplus Comenteaza
O meserie in care o iei mereu de la capat - managementul proiectelor
Managementul proiectelor. Suna interesant si cu siguranta este una dintrecele mai provocatoare profesii. Studiat, ca stiinta, numai de aproximativ20 de ani (desi printre primele proiecte de amploare care ar puteaintra in aceasta categorie se afla chiar vestitele piramide egiptene),este un domeniu al detaliilor. Poti reusi deci, practicandu-l. Pentruca cine este mai atent la detalii decat o femeie?

"In Romania, necesitatea formarii de specialisti in managementulproiectelor a aparut nu de mult, fiind determinata de doi factori. Pede o parte patrunderea programelor Uniunii Europene, Bancii Mondiale sia altor organisme internationale care sprijina integrarea tarii noastrein structurile internationale. Pe de alta parte, dezvoltarea companiilormultinationale, care promoveaza organizarea flexibila, prin intermediulproiectelor", apreciaza Lavinia Rasca, directorul Departamentului deCursuri Scurte, Asebuss.

Trei sunt elementele care trebuie sa se afle la baza formarii profesionalea unui manager de proiect (PM): specializare intr-o anumita industrie,urmarea unor cursuri de profil, post-universitare, si experienta. Expertiiin domeniu apreciaza ca un specialist se formeaza in minimum doi ani iarunul experimentat in 4-5 ani. Aceasta perioada insemna practica permanentasi specializare in metodele si fundamentele acestei functii. CristiNedea, Project Office Director in cadrul Ericsson Romania spune ca"prima lectie de PM trebuie sa defineasca clar ce trebuie sa facaun profesionist in domeniu, notiunile de sponsor si de beneficiar alproiectului. Latura teoretica a pregatirii unui PM este absolut necesaradar nu si suficienta. Fara o practica directa in proiecte care pornescsi sfarsesc in timp real nu exista nici o sansa de a spune ca o persoanapoate fi un PM".

Cat despre programele de formare, prin ele managerii pot sa-si sintetizezemai bine si sa utilizeze cu mai multa siguranta factorii critici care pottransforma proiectul intr-un succes: intelegerea si complementaritateasarcinilor in cadrul echipei de proiect, comunicarea eficienta, un plancare sa configureze calea de urmat si, in special, exemplul si suportulmanagerului.

"Sfatul pe care il dau managerilor de proiect actuali sau potentialieste de a alege cursuri de calitate, conduse de traineri cu experientateoretica dar si practica, expusi la experienta tarilor avansate. Doualucruri arata daca un curs de managementul proiectelor a fost intr-adevarde calitate: unul este posibilitatea cursantului ca la sfarsitulprogramului sa stie sa extraga generalul din multitudinea unor proiectestudiate si sa aplice bagajul de cunostinte asimilat in activitateapractica. Al doilea il constituie arta organizatorilor de a-i face pecursanti sa-si impartaseasca experientele in domeniu. In felul acestaefectele benefice ale cursului se perpetueaza si dupa absolvirea sa",puncteaza Lavinia Rasca.

In cadrul seminarului "Managementul proiectelor - o perspectiva actualasi globala", organizat de Asebuss, la inceputul lunii martie, s-aupunctat cateva din lucrurile importante de care un manager specializatin aceasta zona trebuie sa tina cont: etica, disciplina de a-i lasa peoameni sa munceasca (si nu de a-i controla mereu), auto-disciplina sicompetenta.
Intr-o declaratie acordata in exclusivitate revistei Biz,Jean-Paul Paquin, directorul Programului de Master in Project Managementla Universite du Quebec a Hull (invitat la eveniment) a apreciat ca,suprinzator, "desi Canada este o tara unde administrarea proiecteloreste studiata, ca stiinta, de 20 de ani, se fac multe greseli, mai alescand vine vorba despre struturare si planificare.

Cel putin 60% din proiectele IT derulate aici esueaza, din cauzadepasirilor de buget, a dead-line-urilor si a nerespectarii cerintelorclientilor, ceea ce provoaca, anual, pierderi de miliarde de dolari".

Portret de manager de proiect
Portretul managerului de proiect? Lista caracteristicilor este lunga,dar ea trebuie sa aiba cateva trasaturi sine-qua-non.

Competente "clasice"
Managementul termenelor (multa lume numeste asta, cu un zambet, "artade a impiedica cat mai mult decalarea termenelor"). Este o competentacare imbina capacitatea de previziune cu spiritul practic si abilitatileinterpersonale.
Competentele de management al resurselor umane. Pentru proiecte deamploare, se poate ajunge la efective insemnate, de nivelul unei firmemari. Managerul de proiect trebuie sa fie atunci mai mult decat unadministrator, ci si un adevarat lider.
O competenta obligatorie este managementul costurilor. Managerul deproiect este responsabil pentru un buget, la fel ca orice manager alunei firme.
Expertiza in domeniul de referinta al proiectului. Aceasta competentanu trebuie insa sa fie dezvoltata la nivel de expert. In majoritateacazurilor, competentele enumerate mai sus, dublate de notiuni de bazain domeniul de referinta al proiectului pot fi suficiente.
Competente noi
Printre acestea se afla la loc de cinste stapanirea de instrumenteinformatice de management de proiect. Urmeaza abilitatile de comunicare,necesare in special in proiectele de interes public (de exemplu,proiectele din domeniul turismului anuntate recent in Romania).
Lista continua cu managementul riscului, al calitatii si cu abilitateade urmarire si control al returului pe investitie.
Calitati
Rezistenta la stres, putere mare de munca, capacitatea de a motiva siconduce oameni, capacitate de control si corectie a planului de executie,educatie solida in cunoasterea mecanismelor financiar - contabile,diplomatie, putere de convingere, fermitate si flexibilitate.
Abilitati
Abilitatea de avea o viziune de ansamblu asupra proiectului, de a coroborasi intercala informatii care vin din domenii de activitate principialdiferite si nu in ultimul rand de a mentine cursul proiectului permanentcatre obiectivul final.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ion Vlad pe 13 Iun 2008, 16:03
    manager de proiect

    As dori sa stiu daca si cand se vor organiza cursuri de manager de proiect la Satu Mare, eu fiind din acest oras? A doua problema: va rog sa-mi recomandati un manager de proiect -ce a absolvit aceste cursuri - din Ardeal, pentru a colabora... Cu multumiri, Ion Vlad, tel :0788183411

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod

5 vedete din România fotografiate cu copiii în braţe imediat după ce i-au născut

Horoscop. Cumpenele tale din săptămâna 30 martie-5 aprilie. Află ce spun astrele!

Bloggerul de modă Chiara Ferragni și-a lansat a doua colecție de pantofi

Vica Blochina, dată în judecată: Vedeta are probleme cu banii

Tot "Frumuşică"! Julia Roberts, întâlnire cu Richard Gere după 25 de ani de la rolul romantic

Horoscop. Ce declarații de dragoste să nu iei în serios, în funcție de zodia lui

Măruță, scos din primele poze cu Andra gravidă pe un site al Intact

Şi bărbaţii au suflet. Sunt îngrijorată că nu-mi cere mâna!

Simona Halep, o avere din tenis. Cum a câştigat 8 milioane de dolari în doi ani?

Angelina Jolie, o nouă operaţie pentru a evita cancerul: Actriţa şi-a extirpat ovarele

Raluca Arvat, prima poză cu bebeluşul

Iubita lui Bănică a intrat în afaceri: Ce va face Lavinia Pârva

Horoscop. Cum vei evolua în carieră în primăvara asta, în funcție de zodie

Horoscopul săptămânii 23-29 martie. Află ce spun astrele!

Horoscop. Cum stai cu sănătatea în săptămâna 23-29 martie. Află ce spun astrele!

Horoscop. Cum stai cu banii, serviciul sau familia în săptămâna 23-29 martie. Previziuni!

Selfie-urile cu eclipsa de Soare, nerecomandate de specialişti

Topul fericirii în Europa: Pe ce loc se clasează România

Horoscop. Cumpenele tale din săptămâna 23-29 martie. Află ce spun astrele!

Horoscop. Cum stai cu dragostea în săptămâna 23-29 martie. Previziuni!

Ştiinţa inimii frânte: Ce efecte are despărţirea asupra creierului

Horoscop. Cum încearcă să te agaţe, în funcţie de zodia lui. Descoperă-i trucurile!

Iulia Albu e nemiloasă cu Mihaela Rădulescu: "Sfârşeşte arătând că o fată bătrână"

Dana Rogoz i-a luat moțul băieţelului: Ce a ales Vlad de pe tavă

Horoscop. Cum stai cu sănătatea în primăvara asta, în funcţie de zodia ta

VIDEO: O femeie din Africa de Sud a sărit cu paraşuta la 100 de ani

Mihaela Rădulescu, prima reacţie după ce a fost făcută "bătrână"

Horoscopul săptămânii 16-22 martie. Află ce spun astrele!

Femei fără complexe: 6 fotomodele grase care schimbă regulile modei

Horoscop. Cum stai cu sănătatea în săptămâna 16-22 martie. Află ce spun astrele!