Ce s-a întâmplat cu femeia de pe bancnotă?

Mă tot îndemn să scriu despre asta de când m-am întors din Turcia, unde am constatat cu mirare că ei, turcii, islamiști carevasăzică, asupritori și învăluitori ai femeii, niște retrograzi

bancnota-lire

Mă tot îndemn să scriu despre asta de când m-am întors din Turcia, unde am constatat cu mirare că ei, turcii, islamiști carevasăzică, asupritori și învăluitori ai femeii, niște retrograzi misogini, au o femeie pe o bancnotă de 50 de lire. E vorba despre Fatma Aliye Topuz, considerată prima scriitoare din literatura turcă și din lumea islamică. Și nu e nici îmbrobodită, deși zice Wiki, ar fi fost una dintre opozantele reformei lui Ataturk.

În timp ce noi, creștinii, europenii, orientații spre progres și civilizație, nu am făcut pasul ăsta în cele câteva sute de ani de când batem monedă și tipărim bancnote. Să nu se fi ridicat niciuna dintre mândrele noastre fiice/mame/soții/amante la nivelul de așteptare al bancnotei sau nivelul de misoginism al societății nu a scăzut niciodată suficient cât să-i facă loc și unei figuri feminine pe banii românești?

În urmă cu câțiva ani, o campanie de nominalizare a unei personalități feminine pentru o bancnotă românească a stârnit niște discuții, a generat niște propuneri și a întrunit oarece adeziuni.

Rezultatul a rămas, însă, în coadă de sirenă. Căutând acum pe Internet date despre ce s-a întâmplat după acea campanie am aflat că un reprezentat BNR ar fi zis că „înainte de trecerea la euro nu este oportun să se producă o schimbare în ceea ce privește banii românești, arătând că prezența unei personalități feminine pe bancnote ar trebui să vizeze momentul trecerii la euro.” Un fel de „la paștele cailor”, dacă e să dăm crezare gurilor rele care nu ne văd nici în Schengen, nici în spațiul euro.

Sigur că nu stă țara-n drum acum de prezența unei femei pe o bancnotă.

Noi să fim sănătoase și să avem cât mai mulți d-alde Eminescu, Cuza, Enescu sau Caragiale, ca să-i cheltuim. Totuși, nu m-am putut abține să nu punctez acest aspect, în contextul actual, în care avem pentru prima dată două femei (de tipologii diametral opuse) care candidează la președinție.

Păi dacă nici măcar pe o hârtie de un leu nu am pus și noi o femeie, merită să mai discutăm dacă va câștiga sau nu vreuna funcția supremă în stat? Voi ce credeți?

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod