Program detox

Săptămâna trecută am urmat, timp de 7 zile, un program de detox. Am avut o primăvară agitată, cu multe schimbări în plan personal şi cu mult stres şi în final corpul meu şi-a cerut

Săptămâna trecută am urmat, timp de 7 zile, un program de detox. Am avut o primăvară agitată, cu multe schimbări în plan personal şi cu mult stres şi în final corpul meu şi-a cerut drepturile. Veneam astfel după o perioadă în care m-am simţit din ce în ce mai obosită, cu o imunitate tot mai slab pregătită şi astfel am decis că trebuie să intervin în forţă cu o cură de detoxifiere.

Am trimis mail la JuiceIT undeva în jurul prânzului, două ore mai târziu m-a sunat Roxana şi mi-a spus că a primit mailul şi că ar vrea să ne întâlnim, ca să stabilim detaliile programului. Mi-a plăcut faptul că nu a încercat să îmi vândă nimic în mod special, m-a întrebat despre experienţa mea personală cu detox-ul (e deja al treilea an în care urmez un astfel de program) şi mi-a descris programele pe care ele le oferă.

Am ales împreună varianta de detox care mi se potrivea, cu un conţinut moderat de fructe, multe legume şi o cantitate mare de substanţe benefice pentru piele, mai ales antioxidanţi.

Am aflat astfel că la JuiceIT se cumpără în fiecare dimineaţă fructele şi legumele, că le spală şi le curată de coajă pe fiecare în parte pentru a evita contaminarea şi că folosesc fructe şi legume de calitatea întâi. Mi-au vorbit apoi despre presele la rece pe care le folosesc, mai ales că eu eram dintre cei sceptici, care nu considerau că este o aşa mare diferenţă  între presarea la rece şi stoarcerea prin centrifugare a legumelor şi fructelor. Mi-au spus că prin presarea la rece se reduce procesul de oxidare, că sucurile se păstrează mai bine şi că procesul de detox este mai profund, neexistând fibre în suc.

Experienţa a fost deosebit de confortabilă, pentru că sucurile au venit întotdeauna la ora pe care am agreat-o, astfel că am putut să am un program foarte regulat de mese.

De asemenea, am observat că după a doua zi senzaţia de foame a fost aproape inexistentă şi am început să am un tonus mai bun - în toată perioada asta am dormit mai bine şi mai odihnitor (deşi mi-am redus programul de somn din pricina că a trebuit să învăţ pentru nişte examene, am tolerat foarte bine procesul), am băut mai multă apă decât de obicei şi pielea mea arată mai bine - este mai hidratată, porii s-au redus şi nu am observat apariţia vreunei iritaţii.

În termeni de ajustare a programului personal, a fost o perioadă  în care am făcut mai puţin sport decât de obicei, dar asta s-a întâmplat şi din cauza orelor reduse de somn. Am fost ceva mai statică decât de obicei şi poate puţin mai liniştită. Nu am urmărit în special o reducere a numărului de kilograme, dar ea a existat.

De la o greutate constantă de 60-61 de kg am în prezent între 58 şi 59 kg în funcţie de ceea ce mănânc. Nu a fost un obiectiv în sine să îmi scad greutatea, ci m-a interesat să îmi energizez corpul, să am o stare de sănătate bună şi să mă repun pe o linie coerentă cu alimentaţia. Nu am luat suplimente nutritive pe durata detoxului şi nici nu am simţit nevoia să o fac.

Pe final, ca o concluzie personală, cred că programul JuiceIT este o etapă de încercat pentru orice om care e foarte ocupat, doreşte o soluţie comodă şi sănătoasă de detoxifiere fără prea multe bătăi de cap. Programele se pot urma relativ uşor mai ales dacă există o perioadă premergătoare de pregătire şi adaptare la program.

Faptul că sucurile sunt livrate riguros le face uşor accesibile pe durata zilei şi în general gustul sucurilor este uşor de tolerat.

În condiţiile în care programul meu de muncă este de 12-14 ore pe zi, nu am fizic timp să cumpăr ingredientele şi să prepar sucurile ( este nevoie de 4-5 kg de fructe şi legume pe zi) şi pentru mine aceasta  este varianta de compromis la care apelez.

Mai multe detalii despre pe www.cori.ro.

Cu drag,

Cori Grămescu
Nutriționist
www.cori.ro
www.ladyfit.ro

cori-gramescu
cori-gramescu
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod