Oscarul şi blestemul divorţurilor

Peste 60% dintre actriţele premiate la Oscar s-au despărţit ulterior de partenerii lor de viaţă... Acesta este rezultatul unui studiu efectuat recent de oamenii de ştiinţă, fapt despre care s-a tot vorbit de-a lungul timpului, însă nimeni nu a considerat că ar avea vreo legătură cu realitatea.

Cercetătorii de la Universitatea Toronto din Canada, autorii acestui studiu, au descoperit faptul că riscul de a divorţa este cu 63% mai mare pentru laureatele cu Oscar comparativ cu colegele lor care au fost doar nominalizate, informează Mediafax.

Actriţele Kate Winslet, Sandra Bullock şi Hilary Swank se numără printre câştigătoarele din ultimii ani, ale căror cariere au fost impulsionate considerabil de obţinerea premiului Oscar, dar ale căror vieţi personale au avut de suferit.

La un an după obţinerea premiului Oscar în 2009 pentru rolul din "The Reader/ Cititorul", actriţa britanică Kate Winslet a divorţat de soţul ei, regizorul Sam Mendes.

Tot la un an de la victoria ei din 2005, cu rolul din "A Million Dollar Baby", actriţa Hilary Swank a divorţat de actorul Chad Low.

Mariajul de cinci ani al Sandrei Bullock s-a destrămat la doar cinci zile de la victoria actriţei la gala Oscarurilor din 2009, unde a primit trofeul pentru rolul din "The Blind Side", după ce actriţa americană a descoperit că soţul ei Jesse James a avut o aventură cu un fotomodel.
8 Februarie 2011
 
Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod