Noua docu-serie What Happens at The Abbey are premiera vineri, 15 septembrie, ora 22:00 la E!

În noua serie-documentar What Happens at The Abbey, care are premiera vineri, 15 septembrie, la ora 22:00, E! pătrunde în spatele barului şi în culisele vieţilor angajaţilor dintr-un celebru club. Amplasat în inima cartierului West Hollywood din Los Angeles, The Abbey este intitulat „cel mai bun bar pentru gay din lume" şi este o instituţie unde se renunţă la etichete, toată lumea este bine primită şi, indiferent de orientarea sexuală, oricine poate veni şi interacţiona cu vedetele.
Echipa care se ocupă de unul dintre cele mai tari cluburi din Los Angeles întruchipează complet mentalitatea de aici, mizând pe cultivarea unui mediu în care oricine este acceptat, fără a fi judecat. Echipa manageriată de David Cooley oferă vedetelor şi clienţilor lor VIP servicii de înaltă clasă, având - în paralel - drame proprii legate de relaţii, orientări sexuale diverse şi urmărirea propriilor lor vise la Hollywood. Această echipă imprevizibilă şi ieşită din comun nu munceşte non-stop, reuşind să petreacă şi mai mult decât clienţii celebri din The Abbey.
 
Ei sunt angajaţii #nofilter de la The Abbey:
 
Billy Reilich - chelner VIP: este născut într-un orăşel din Ohio, este „băiatul de treabă cu muşchi" de la faţa locului şi este cunoscut şi drept „Grădinarul Nick" din emisiunea The Ellen DeGeneres Show.
„The Abbey este singurul loc din lume în care o lesbiană şi o heterosexuală se ceartă, dorind fiecare să facă un copil cu un tip gay."
 
Marissa Chykirda - chelner: este fata nouă, mutată recent din Long Island; a devenit, fără să vrea, o îmblânzitoare de playboy, dându-l pe brazdă pe Kyle.
„Da, sunt supărată. Nu-mi spui că mă placi şi apoi te cuplezi cu altă fată în faţa mea. E complet lipsit de respect."
 
Kyle Clarke - barman: este băiatul rău, care a apărut pe mai mult de 50 de coperte de reviste de fitness şi care îşi salvează în telefon numerele femeilor folosind emoji-uri cu pizza.
„E pizza, nu va fi cel mai bun lucru pe care l-ai mâncat vreodată, dar - dacă îl vrei - probabil că l-ai putea primi acasă în mai puţin de 30 de minute."
 
Elizabeth Steinle - chelner: se autoproclamă a fi o lesbiană de nota 10, are gura mare, este puternică şi nu bate în retragere când vine vorba despre conflicte.
„Aici, la The Abbey, lucrurile nu sunt albe sau negre. Totul e foarte gri şi haotic."
 
Kim Senser - barman: este o romantică declarată, care caută dragostea exact unde nu trebuie; singura persoană căreia nu i-a dat încă o şansă este... prietena ei cea mai bună, care este lesbiană.
„Teoretic, mediumul meu mi-a spus să nu mă cuplez cu nimeni timp de 3 - 6 luni, pentru că tind să fiu atrasă de nenorociţi."
 
Murray Swanby - gazdă VIP: este cel mai mare playboy din West Hollywood, are o relaţie cu barmaniţa Cory, ştie tot ce mişcă în oraş şi este mereu sufletul petrecerii.
„Aici simţi că ai parte de cea mai tare noapte din viaţa ta, dar una de care nu o să-ţi aduci niciodată aminte nimic."
 
Cory Zwierzynski - barman: este de treabă, dar actualul lui iubit (Murray) îl face să se simtă nesigur pe el, flirtând cu alţi bărbaţi în faţa lui.
„I have never had such low self-esteem since I started dating this man."
 
Brandi Andrews - gazdă VIP: este o lesbiană plină de atitudine, care intimidează lumea şi care îşi doreşte să facă un copil cu Lawrence, colegul ei - aranjament perfect pentru o familie modernă, din punctul lor de vedere.
„Când eram tânăr, am ieşit cu fete care arătau ca nişte băieţi şi cu băieţi care arătau ca nişte fete."
 
Lawrence Carroll - gazdă VIP: este pregătit să întemeieze o familie alături de Brandi şi trebuie să treacă prin tot ceea ce înseamnă teste de fertilitate, probleme în relaţie şi cel mai emoţionant moment - cel în care dezvăluie familiei sale că vrea să devină tată.
„Am hotărât să facem împreună un copil. Nu este încă însărcinată, dar vor începe această călătorie cât de curând."
 
Chelsea Jeffers - manager junior: visează să devină un mogul al cluburilor de noapte şi îşi amestecă viaţa personală cu cea profesională; conduce cu atitudine şi are standarde ridicate şi stricte.
„Uneori mă gândesc «Ce mi-ar plăcea să am viaţa fetei ăsteia», dar apoi îmi dau seama că nu e cea mai deşteaptă tipă din lume."
 
Daniel Eid - chelner: este clovnul echipei, un fel de Zoolander local cu o personalitate trăsnită, care s-a autoproclamat drept „cel mai bun chelner din The Abbey".
„Valorez mult de tot, deci te costă mult să mă determini să mă dezbrac."
 
Seria What Happens At The Abbey este produsă de Banijay Studios North America, David Goldberg, Caroline Baumgard, Ray Giuliani şi David Cooley fiind producători executivi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod