Luni, Rona Hartner îi predă ștafeta unei noi vedete care intră în ringul Uite cine dansează!

Luni, în cea de-a cincea ediție Uite cine dansează!, Rona Hartner îi va preda ștafeta unei noi vedete care intră în ringul de dans. Din păcate, Rona s-a accidentat la antrenamente, iar medicii i-au recomandat retragerea din competiție.
Povestea Ronei la Uite cine dansează! nu se va încheia aici, ci va fi dusă mai departe de o nouă vedetă, care va începe în curând antrenamentele și va dansa împreună cu coregraful Andrei Mangra. Cu toate că și-a dorit să lupte și să continue competiția, starea de sănătate nu îi permite în acest moment, dar Rona va continua să fie alături de Andrei și noua sa parteneră și îi va susține în fiecare luni seară, de la 20:30.

”M-am accidentat acum zece zile și nu mi-am dat seama.
Am avut dureri, dar nu le-am dat importanță, însă ieri dimineață m-a durut piciorul foarte tare și am decis să merg la medic. Bine am făcut, pentru că medicul a descoperit că am meniscul rupt și această problemă se rezolvă doar cu operație. Îmi pare rău că trebuie să renunț la competiție din această cauză, dar mă bucur că am putut prezenta valsul din ediția a patra și am încheiat pe primul loc. Nu aș fi vrut pentru nimic în lume să pierd valsul de data trecută, parcă a fost dat de la Dumnezeu.
E o surpriză totală pentru mine, nici acum nu-mi vine să cred. O să vin în platou la fiecare ediție, să-i susțin pe Andrei și noua lui parteneră. Voi fi alături de ei, le voi face galerie și îmi doresc să ajungă în finală și să câștige această competiție.”, a declarat Rona Hartner.

Bucuroasă că în curând va începe o nouă experiență, cea a dansului, dar cu tristețe în voce din pricina accidentării Ronei, noua concurentă Uite cine dansează! a declarat: „Îmi pare rău pentru Rona, dar sper să-i duc partenerul de dans în finală și să câștigăm, Doamne-ajută! Sper să se facă bine.
Din punctul meu de vedere, o să lupt, o să dau tot ce pot, chiar dacă o să-mi fie  greu, pentru că ceilalți concurenți au deja 4 săptămâni de antrenamente înaintea mea. Acum sunt puțin stresată, pentru că mai am doar 4 zile la dispoziție și am de învățat două dansuri, dar mă bazez pe partener, o să mă las purtată pe brațele lui.”

Luni, de la 20:30, vom afla cine este noua concurentă de la Uite cine dansează!, care va intra direct la dueluri.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod