Iuliana Beregoi, asaltată de sute de fani la premiera filmului de cinema "Lara", în Republica Moldova

Pelicula „Lara. Aribelle și mâna destinului”, singura producție cinematografică pentru copii și adolescenți filmată integral la Iași care o are în rol principal pe Iuliana Beregoi, a avut premiera aseară la Cinema Patria din Chișinău. Un eveniment de succes confirmat de faptul că proiecția cinematografică a filmului "Lara" a fost urmărită de sute de fani, de la mic la mare, veniți special să o vadă pe Iuliana Beregoi și pe actorii principali din pelicula „Lara”. Alături de puștoiaca fenomen au stat producătorii peliculei, Alina Todască și Cătălin Dascalu, echipa de la Mixton Music & Mixton Movie.
Începând de astăzi, din 22 februarie, pelicula care are în distribuție artiști și actori precum Lora, Dima Trofin, Alina Eremia și Daniela Nane va putea fi urmărită în mai toate marile cinematografe din țară, pentru că „Lara. Aribelle și mâna destinului” se lansează astăzi și în România.

Pelicula, produsă și distribuită de Mixton Movie, în regia lui Ciprian Iacob, pe scenariul scris de Catalin Dascalu, spune povestea lui Aribelle, o adolescentă amnezică care rătăcește pe străzile metropolei Lost City.
Iuliana Beregoi este protagonista care joaca rolul unei adolescente, care-și spune Lara,  pentru că și-a uitat numele real. Aceasta face echipă perfectă cu Hugo, un puști orfan, si, împreună, reușesc să „ocolească” toate pericolele care le apar în cale, demontând planurile malefice ale Faustei si Lindei. „Lara. Aribelle și mâna destinului” este o dramă care ține spectatorii cu sufletul la gură și care, pe alocuri, este presărată cu momente amuzante menite să detensioneze atmosfera în care îi plasează acțiunea.

„Cred ca sunt cea mai fericită și norocoasă persoană din lume! Prima dată când am auzit ideea acestui film serial, de la managerul meu Cătălin Dascălu, care este si scenaristul acestuia, mi s-a parut a fi un vis aproape imposibil de realizat, iar acum nu-mi vine să cred că deja lansăm filmul in marile cinematografe ale Romaniei.
Sper să vă placă mult ceea ce a ieșit, mai ales că este creat și gandit din dragoste, pentru toți fanii mei. Vă pup și iubesc!”, declară Iuliana Beregoi.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod