concerte @ Hard Rock Cafe

Vineri, 9 iunie, ora 22.30 – Concert TAXI


TAXI revin la Hard Rock Cafe vineri, pe 9 iunie, în cadrul unui concert organizat şi prezentat de Bestmusic.Prinde-ţi centura de siguranţă şi aliniază-te la startul unei curse printre hituri - "Jumătatea mea", "Cele două cuvinte", "Eşti iubibila" şi multe alte piese celebre, pline de umor şi ironie, marca Dan Teodorescu!

TAXI are în portofoliu peste o mie de concerte, o prezenţă la Eurovision, opt albume, multe clipuri şi nenumărate hituri. Liniile melodice revigorante şi versurile imprevizibile, romantice sau ironice transformă orice recital al formaţiei într-o experienţă memorabilă, de la care pleci cu fruntea descreţită şi cu refrenele pe buze.

Vino la evenimentul TAXI din Hard Rock Cafe, pe 9 iunie, de la ora 22.30, pentru a cânta hit după hit şi a te bucura de reîntâlnirea cu una dintre trupele tale preferate, într-o atmosfera unică!

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/reţea - Magazinul Muzica, Magazinele Uman şi VGeneration, IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţara), dar şi la Hard Rock Cafe.

Biletele au următoarele preţuri:
- 90 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (doar la 80 de bilete);
- 60 de lei, cu loc la masă, în sală.
Sunt disponibile şi bilete fără loc, în picioare, la preţul de 60 de lei.
Un eveniment recomandat de Magic FM.


Sambata, 10 iunie, ora 22.00 - Concert The Dunsters pe terasa Hard Rock

Pe 10 iunie The Dunsters aduc pe terasa Hard Rock Cafe cele mai îndrăgite piese ale ultimelor decenii, într-un concert maraton prin istoria muzicii! Ritmurile de rock clasic, alternativ, grunge, funk sau pop-rock nu au secrete pentru cei patru artişti originari din Serbia. Boyan, Vlada, Bole and Nikola vă aşteaptă cu mult chef de distracţie şi cu un playlist foarte dinamic, în care veţi regăsi hituri lansate de The Rolling Stones, U2, Red Hot Chili Peppers, Bruno Mars, Deep Purple, AC/DC, Coldplay, Pink Floyd, The Beatles, Nirvana, Billy Idol, R.E.M, The Doors şi mulţi alţii.


Intrarea va fi liberă şi buna dispoziţie garantată!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod