Samsung a lansat Galaxy Tab S2, tableta ideală pentru consumul de conținut digital

Samsung Electronics Co., Ltd. a lansat tableta Galaxy Tab S2, cea mai avansată tabletă Samsung de până acum. Noua Galaxy Tab S2 are un ecran Super AMOLED, optimizat pentru vizualizarea oricărui tip de conținut digital. Galaxy Tab S2 are un design elegant, cea mai subțire și mai ușoară ramă de metal de pe piață și dispune de tehnologii performante, pentru cea mai bună experiență de utilizare.

Cu o grosime de doar 5,6 mm și o greutate de numai 389g (modelul de 9,7 inci) și 265 g (modelul de 8 inci), tableta Galaxy Tab S2 este ideală pentru citirea sau vizualizarea de conținut digital, datorită ecranului impresionant Super AMOLED. Prin recrearea unei experiențe vizuale de navigare similare celei de consum a mediei tradiționale, Galaxy Tab S2 oferă o experiență confortabilă de consum al conținutului digital, inclusiv pentru citirea cărților, revistelor și a paginilor Web.
Ecranul optimizat pentru citire le permite utilizatorilor să se bucure de o experiență plăcută de lectură.

 

Tableta dispune de un contrast mai profund și mai multe detalii pentru cea mai bună experiență de lectură cu ecran Super AMOLED, oferind 94% tonuri naturale pentru a reda culori cât mai apropiate celor din realitate (Adobe RGB standard de culoare). Utilizatorii se pot bucura acum de galerii cu fotografii cu multe detalii și de o experiență de cumpărături online plăcută, în timp ce vizualizează imagini clare pe tableta Galaxy Tab S2.

În plus, Galaxy Tab S2 dispune de tehnologie avansată a ecranului, care redă conținutul luminos într-un mod natural, pentru o experiență vizuală captivantă. Funcția Adaptive Display ajustează inteligent gama de culori, saturația și claritatea în funcție de aplicațiile pe care le rulează, a temperaturii culorilor din mediul de vizionare și de iluminatul ambiental.
De asemenea, modul Reading modifică nivelul de luminozitate a ecranului, pentru a le permite utilizatorilor să citească perioade mai lungi de timp, fără a-și obosi ochii.

Încadrată de cel mai subțire și mai ușor cadru metalic, Galaxy Tab S2 este ușor de transportat pe parcursul întregii zile. În plus, designul elegant se integrează în orice context, astfel încât utilizatorii se pot bucura de cea mai bună experiență de vizionare oriunde, oricând.

Tableta Galaxy Tab S2 oferă mobilitate de neegalat pentru a le oferi cea mai bună experiență utilizatorilor în căutare de productivitate. Tableta dispune de suita Microsoft Office Solutions ** pre-încărcată, pentru  ca utilizatorii să poată crea și edita documente oricând, oferind totodată un spațiu de stocare de 100GB prin OneDrive, gratuit timp de doi ani.
De asemenea, tableta este compatibilă cu tastatura avansată Book Cover, care oferă același confort ca o tastatură standard de calculator cu un trackpad încorporat pentru executarea sarcinilor în mers. ***

Pentru o administrare mai bună, tableta Galaxy Tab S2 dispune de un scaner pe bază de amprentă pentru autentificare fără griji. Un senzor avansat de securitate oferă acum acces facil la dispozitivul personal printr-o simplă apăsare a tastei home. Pentru a simplifica managementul dispozitivelor, Galaxy Tab S2 prin funcția Smart Management afișează automat setările, inclusiv nivelul bateriei, capacitatea de stocare și disponibilitatea memoriei RAM, pentru ca utilizatorii să-și poată gestiona eficient dispozitivele. De asemenea, este pre-instalat cu soluții anti-malware pentru protecție suplimentară.

În plus, Galaxy Tab S2 este un dispozitiv multitasking, permițând utilizatorilor să vizualizeze și să ruleze două aplicații simultan.
De asemenea, funcția Pop-Up Window, facilitează navigația între mai multe aplicații simultan. Mai mult, Galaxy Tab S2 dispune de o structură de stocare îmbunătățită care face localizarea fișierelor mai simplă ca oricând.

Tableta Samsung Galaxy Tab S2 va fi disponibilă în variante cu mai multe opțiuni de conexiuni, memorie și dimensiuni: 9,7 inci și 8,0 inci versiunile cu Wi-Fi, sau Wi-Fi și LTE, disponibile în 32 sau 64GB cu microSD de până la 128GB. Acesta va fi disponibil pe piață, începând cu luna august 2015.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod