La Ploiești, învățarea se face cu ajutorul instrumentelor digitale pentru educație


”Reacția elevilor a fost extraordinară. Nu ne-am așteptat ca ei să se implice atât de mult în valorificarea facilităților oferite de aceste monitoare. Dat fiind faptul că sunt copiii erei digitale, au luat-o înaintea dascălilor, pentru că li s-a părut mult mai firesc să desfășoare lecțiile în acest mod. Suntem acum la faza instruirii profesorilor, care și-au dat seama cât de mult le ușurează munca astfel de instrumente moderne” a declarat dl. Çakar Fehmi, managerul școlii Spectrum Ploiești.

Noua infrastructură hardware implementată de Netland Computers a atras după sine instalarea de noi soluții software.

Mai exact, licențe mozaBook. Atuul lor? Ele completează instrumentele uzuale ale procesului educațional prin simulări, animații 3D, prezentări, manuale și teste derulate online.

În etapa a 2-a au fost achiziționate 52 de licențe mozaBook pentru copii. Acum,  aceștia au acces individual, de pe dispozitivul propriu (tabletă sau calculator), la peste 1000 de animații 3D interactive, fișiere audio, tutoriale video, dar și la lecțiile predate în clasă. Profesorii le pot trimite astfel fișe de lucru, teme sau teste personalizate, pe care elevii le rezolvă online.
Se poate urmări astfel, permanent, evoluția copiilor și se pot oferi rapoarte cu activitatea lor.

Școala Gimnazială Internațională Spectrum Ploiești, alături de Netland Computers, a optat pentru digitalizarea învățământului. Ei au confirmat astfel că sunt este o instituție de învățământ atentă la evoluția către o lume digitală și că păstrează un standard înalt în procesul educațional.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod