Colecția Regina Maria –flori de toamnă cu aer regal

Floria.ro, florăria online nr. 1 în România și Furnizorul Oficial al Casei Regale a României pentru buchete și aranjamente de flori, lansează colecția de toamnă-iarnă Regina Maria. Buchetele și aranjamentele au în compoziție florile preferate ale Reginei Maria a României, crini și trandafiri, și un stil care reflectă personalitatea sa. Lansarea colectiei coincide cu aniversarea a 140 ani de la nașterea reginei, pe 29 octombrie.
Nuanțele pastelate, albul delicat și accentele discrete de mov intens se îmbină în această colecție-manifest pentru delicatețe, respect și grație regală. Florile albe, favoritele reginei, mențin un sentiment de romantism, liniște și armonie.

Expusă și actualizată permanent pe Floria.ro, colecția Regina Maria este completată periodic cu buchete de flori de sezon. Pentru toamnă-iarnă 2015, s-au folosit crini albi, crini Amarilis alb-roz, cale, lisianthus și trandafiri albi și lime.
Păstrând un aer art-nouveau, dat de vasele din ceramică albă și aspectul vizual distinctiv și unic al aranjamentelor, designerii au adăugat note avangardiste, prin includerea florilor de bumbac sau a elementelor decorative din lemn. Floarea-vedetă a toamnei, orhideea cymbidium, este o prezență discretă, ce aduce puțin exotism și mister în buchetele și aranjamentele dedicate celei mai iubite regine a României.

Aranjamentele și buchetele din colecție sunt disponibile pentru livrare în toată țara, în maxim 2 ore de la comanda realizată pe Floria.ro.
Astfel, persoanele dragi de oriunde din România se pot bucura de flori spectaculoase, inspirate de Regina Maria a României.

În cadrul expoziției Florile Reginei ce are loc începând de astăzi, 29 octombrie, la Hotelul Arc de Triomphe din Bucureşti, Floria prezintă un aranjament spectaculos care reflectă abordarea stilistică din colecția Regina Maria și celebrează rafinamentul familiei regale. Acesta poate fi admirat până pe 1 noiembrie în cadrul expoziției organizate de comunitatea online Queen Marie of Romania.

Colaborarea dintre Floria și Casa Regală a început în 2014, când Floria a devenit partener al Casei Majestății Sale Regelui, statut premergător obținerii titlului de Furnizor Oficial, în luna mai 2015.
Parteneriatul va continua pe durata a cel puțin trei ani. Astfel, până în 2018, buchetele și aranjamentele florale folosite de Casa Regală în cadrul evenimentelor organizate, dar si cu alte diverse ocazii importante din viața Familiei Regale, vor fi create de designerii Floria.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod