Adela Diaconu: ”Recomand Brașovul ca destinația turistică numărul 1 în România”

Vedeta postului Nova Tv, Adela Diaconu, premiată la ”Romanian Fashion Awards”, pentru ”Cea mai buna emisiune de fashion si lifestyle”, recomandă Brașovul ca destinația turistică numărul 1 a României.

”Cred cu tărie că Brașovul este cel mai frumos oraș din țara noastră, este o operă de artă ce transmite spiritul medieval, conservat atât de minunat deși ne aflăm în secolul XXI. Brașovul este iubit de turiști din toată lumea având în vedere faptul că orașul deține monumente istorice deosebite precum Biserica Neagră, Bastionul Fierarilor, Turnul Alb, Poarta Schei, Palatul Justiției, Prima Școală Românească, Casa Hirscher, etc, și este înconjurat de Castelul Bran, Cetatea Râșnov, Poiana Brașov, Predeal și de ținuturile pitorești și istorice precum Țara Bârsei, Țara Făgărașului sau Târnăva-Mare.

Pentru a ne bucura de toate bucuriile pe care Brașovul le oferă, recomand Complexul Aro Palace. Cu o istorie de peste 70 de ani, fiind inaugurat cu mare fast în anul 1939, Aro Palace este singurul hotel de 5 stele din Brasov, fiind situat in zona ultracentrală a Brașovului și beneficiind de una dintre cele mai privilegiate priveliști ale Brașovului istoric.


Centrul de agrement si sport „Wellness & SPA” oferă răsfăț intr-o atmosfera relaxanta, unde mintea, corpul si sufletul se destind si se armonizează. Un spatiu destinat recreerii, aflat in mijlocul tumultului urban, care vine sa completeze facilitatile Complexului Aro Palace.
De asemenea, de anul acesta Aro Palace si-a completat portofoliul cu încă un serviciu de top, pentru clienții săi cu un program complet de relaxare, frumusețe și sănătate și anume Ozonoterapie.


Pentru pasionatii de fotografie si cei care vor sa se relaxeze alaturi de cei dragi, sa serveasca specialitati delicioase, nu ratati terasa de la etajul 8 din cadrul restaurantului Belvedere.

Veti descoperi o priveliste unica deasupra Brasovului cu panorama spre Tampa,parcul central, mai exact veti fi deasupra centrului istoric.


Așadar după modernizarea centrului wellness & spa, după lansarea, printre primele din tara, a unor meniuri in totalitate Bio, după ce Lady Chef Cornelia Ghișoi, printre cei mai cunoscuți chefi bucătari din întreaga lume, a lansat un meniu recomandat celor ce pun accentul maxim pe sănătate și detoxifiere, Aro Palace propune sejururi variate menite sa completeze gama larga de servicii stelare***** Veti avea parte de o experienta aparte, de la peisajul minunat, pană la servirea ireprosabilă.

Astfel, te poti relaxa in saloanele de masaj, in piscina de dimensiuni semi-olimpice, in aburul cu miresme imbietoare al saunei sau in sala de fitness dotata cu aparatura moderna. Centrul de agrement si sport Wellness&SPA pune la dispozitie urmatoarele facilitati: hidroterapie, electroterapie, masaj, cardio-fitness, fitness, spinning, aerobic, solar, sauna, piscina, bar”, spune Adela Diaconu. 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod