Varicele se topesc cu laserul



Multe din femeile care au varice se adreseaza medicului din cauza problemelor de estetica. Din pacate, aceasta afectiune neglijata ani de zile genereaza alte afectiuni grave, cum ar fi ulcerul varicos sau tromboflebita. O veste buna este aceea ca traumatizanta interventie chirugicala se poate inlocui cu una mult mai eleganta: laserul endovenos. Tratamentul cu laser al varicelor reprezinta una din temele cele mai interesante prezentate in cadrul celui de-al saselea Congres International de Chirurgie Estetica, care a avut loc in aceste zile la Bucuresti. Este vorba de o tehnica moderna, mult mai putin traumatizanta pentru pacientii care au varice.

O mica incizie

O tehnica noua, folosita din ce in ce mai mult la nivel mondial de specialistii in chirurgie estetica flebologica (chirurgia venelor, varicelor), este laserul endovenos. "Astfel, se incearca sa se inlocuiasca pe cat posibil metodele clasice traditionale, cu sangerari, cu agresiune mai mare asupra pacientului, cu unele mai blande, mai putin invazive. Laserul endovenos este o metoda noua si cel mai des folosita la ora asta. Practic, este utilizata in lume de maximum cinci ani, iar rezultatele sunt chiar mai bune fata de chirurgia clasica", a declarat dr.
Stefan Jianu, medic primar chirurg la Spitalul Clinic de Urgenta si directorul Clinicii ProEstetica. Alte avantaje se refera la inlocuirea anesteziei generale cu cea locala, precum si la lipsa spitalizarii. Dupa o ora- doua, pacientul poate parasi clinica unde s-a realizat interventia. "In loc sa descoperim vene, sa disecam intersectii de vene, sa scoatem valve etc., nu facem decat sa desenam cu ajutorul ecografului doppler tot traiectul venos. Printr-o zona mai superficiala a venei, intram in interiorul acesteia printr-o microincizie cu un cateter (tubulet de silicon cu fibra optica) care are 600 de microni. Sub supraveghere ecografica, il introducem de sus in jos pana in dreptul varsarii venei unde exista problemele valvulare. Se porneste laserul in clipa in care se ajunge in zona respectiva si practic se topeste vena pe dinauntru. Prin retragere usoara, se coaguleaza tot traiectul venos. Astfel, vena se topeste la peste 70-80 de grade si dupa un timp nu se mai vede. Metoda nu este dureroasa. Dupa interventie, pacientul se poate misca normal si a doua zi poate sa-si reia activitatea. In principiu, procedeul dureaza sub o ora, cu exceptia cazurilor mai dificile, a explicat dr.
Stefan Jianu. Pentru varicele intortocheate se practica alte metode.

Varicele nu dor, dar sunt periculoase

"Multe paciente vin mai degraba la clinica pentru ca au si dorinta rezolvarii din punct de vedere estetic, dar sa nu uitam ca aceasta este o problema de sanatate. Exista barbati care vin tarziu pentru ca nu ii deranjeaza partea esteticului si boala se complica", a mai spus dr. Stefan Jianu. Apar ulcerul varicos, tromboflebita si uneori viata este pusa in pericol prin faptul ca se formeaza un cheag care poate merge spre inima. Un motiv al adresabilitatii tarzii este acela ca varicele nu dor in marea majoritate a cazurilor. In lipsa tratamentului, boala evolueaza lent, in multi ani, cu dilatatii mari, depigmentari, umflarea picioarelor etc. In general, aceasta afectiune are o predispozitie genetica si poate debuta chiar la pubertate sau adolescenta. Sunt si pacienti care asteapta mult pana cand boala devine evidenta. Majoritatea persoanelor care se adreseaza medicului sunt de varstele a doua si a treia", a mai spus dr. Jianu. In Romania, aceasta interventie nu se realizeaza in spitalele publice, ci doar in clinicile particulare.
Problemele sunt legate atat de specializarea medicilor, cat si de bani. Un ecograf doppler costa peste 30.000 de euro, la fel si laserul. De asemenea, costul consumabilelor de unica folosinta este imens. Toate aceste investitii se reflecta in pretul interventiei, care este unul foarte mare.

Vinisoarele dispar prin injectii

De asemenea, o alta problema de estetica cu care se confrunta multe femei este prezenta vinisoarelor colorate pe piele. Pentru tratamentul acestor vinisoare, care au mai multe denumiri (venule reticulare sau teleangiectazii sau cap de meduza ori retea de paianjen) exista mai multe metode. De data aceasta, laserul nu este pe primul loc. "Cea mai buna metoda folosita si recunoscuta de specialisti este scleroterapia. Se aplica injectii cu un ac foarte fin cu o substanta sclerozanta, care patrunde in reteaua de vase si le usuca. Ele pot reveni, pentru ca este vorba despre o predispozitie, care face sa apara in alte zone. Metoda reprezinta o rezolvare buna un timp indelungat pentru multe femei care erau disperate din aceasta cauza", a afirmat dr. Stefan Jianu. Alimentatia sanatoasa si miscarea joaca un rol foarte important in prevenirea problemelor venoase.
Lipsa efortului fizic duce la ingreunarea intoarcerii sangelui de la picioare spre inima.
In cadrul celui de-al saselea Congres de Chirurgie Estetica, au fost prezentate 110 comunicari stiintifice si cursuri intensive. Subiectele au fost diverse si deosebite: chirurgia estetica a pleoapei, liftingul facial, toxina botulinica etc. Evenimentul s-a bucurat de prezenta unor personalitati de renume din strainatate, cum ar fi Anathony Erian, presedintele Academiei Europene de Chirurgie Cosmetica (Marea Britanie), prof. Alberto Di Giuseppe (Italia), prof. Julio Ferreira, presedintele Academiei Internationale de Chirurgie estetica, si Feng Longfei, din partea Academiei Chineze de Medicina Estetica. Prof. dr Mircea Ifrim, presedintele Comisiei de sanatate din Camera Deputatilor, a declarat, la deschiderea evenimentului, ca acesta reprezinta o manifestare de mare prestigiu pentru Romania.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • teo5603 pe 6 Iun 2006, 16:14

    Cred ca este o metoda f. eficiena. Ar trebui sa fie dotate toate spitalele judetene si cele universitare cu asemenea aparatura. Se poate apela la metoda cedarii unei cote din impozitul pe venitul glogal pentru a crea un fond special pentru dotarea spitalelor, a;a cum s-a procedat anul acesta pentru fundatii.

    0
    0

  • maria . pe 6 Iun 2006, 02:47

    aceasta interventie cu laserul in cazul varicelor cit costa

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod