Manichiura cu gel ar putea să provoace cancer de piele, avertizează medicii

Lampa cu lumină UV utilizată pentru fixarea construcţiilor de unghii din gel sau acril provoacă îngrijorare în rândul specialiştilor.
Vara este aproape instalată, ceea ce înseamnă că tot mai multe persoane vor începe să aplice loţiune de protecţie solară înainte de a ieşi afară din casă. Dar probabil nu te-ai gândit niciodată la cancerul de piele atunci când mergi să-ţi faci manichiura la salon.
 
Medicii avertizează că există acest risc, iar povestea unei tinere din Statele Unite demonstrează cât de periculoase sunt manichiurile din gel şi acril pentru sănătate.  
 
Karolina Jasko, în vârstă de 20 de ani, se pregătea să participe la concursul Miss USA, după ce a fost încoronată Miss Illinois.
Dar drumul său către succes a fost umbrit de cancerul de piele de tip melanon, o afecţiune gravă.

"Aveam o linie verticală neagră pe unghie, pe care nu am observat-o mult timp pentru că purtam manichiură din acril", a declarat Karolina pentru postul TV Fox32 din Chicago.

Karolina a mers la medic pentru a verifica linia ciudată de pe unghia sa, iar la vârsta de 18 ani a fost diagnosticată cu melanom.

"Medicul mi-a spus că cel mai probabil am făcut melanom din cauza manichiurii false, mai exact a luminii folosite pentru întărirea unghiilor din acril", spune Karolina.

Lumina la care se referă tânăra în vârstă de 20 de ani este lampa cu raze UV, care este folosită pentru a usca rapid gelul sau acrilul pentru manichiuri false.
În ultimii ani, aceste lămpi cu lumină UV utilizate pentru fixarea construcţiilor de unghii din gel sau acril au început să provoace îngrijorare în rândul specialiştilor.

"Fie că este vorba de bronzarea la solar, la soare sau folosirea lămpii UV, toate acestea pot provoca îmbătrânirea pielii şi cresc riscul apariţiei cancerului de piele", avertizează medicul Carolyn Jacob.

În cazul Karolinei, medicul consideră că antecedentele de cancer de piele din familie au predispus-o pe tânără la apariţia acestei afecţiuni. Dar este de părere că orice persoană ar trebui să folosească cu prudenţă lumina UV pentru manichiurile artificiale.

O metodă simplă de protecţie este aplicarea pe mâini a unei creme de protecţia solară.
"Foloseşte o cremă care are un ecran de protecţie fizic, precum oxidul de zinc sau dioxidul de titan pentru a acoperi pielea mâinilor", recomandă medicul.

De asemenea, poţi folosi mănuşi de protecţie speciale, pe care unele saloane le au în dotare. Poţi comanda astfel de mănuşi din magazinele de specialitate şi le poţi lua cu tine de fiecare dată când îţi faci manichiura.

Pentru Karolina, participarea la Miss USA a fost oportunitatea excelentă de a avertiza cât mai multe persoane cu privire la riscurile apariţiei cancerului de piele. "Pentru că sunt Miss Illinois, am şansa de a vorbi în faţa unor grupuri mari de persoane şi simt că am oportunitatea de a atrage atenţia asupra acestei afecţiuni", a declarat tânăra.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod