Asociația R.O.Z (Răbdare. Optimism. Zâmbet) susține femeile care trec prin cancer prin programe de prevenție și de calitate a vieții post-diagnostic

Începând cu 4 februarie, de "Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului", rozul nu mai este o simplă culoare, ci un sprijin atât pentru pacienții oncologici și însoțitorii acestora, cât și pentru persoanele care au intrat în remisie și continuă să aibă nevoie de susținere.
Asociația R.O.Z (Răbdare. Optimism. Zâmbet) este înființată de șase femei care fac performanță în domeniul lor de activitate, patru dintre ele trecând direct printr-un diagnostic oncologic. Prietenia, pozitivismul lor și dorința de a face bine celor care au nevoie sunt doar câteva atribute care le leagă și care le-a determinat să înceapă povestea ROZ. Delia Grigoroiu (Președinte R.O.Z și psihoterapeut in formare), Lygia Alexandrescu (Lector Dr. Lygia Alexandrescu, Nutritionist Specialist CIO), Manuela Nestor (avocat), Cristina Berteanu (medic primar ATI, doctor in medicina), Maria Miu (scenograf) și Chris Simion - Mercurian  (scriitor & regizor de teatru).


Asociația R.O.Z. își propune ca prin proiectele pe care urmează să le realizeze să contribuie la prevenție și la calitatea vieții unui pacient oncologic.

Prima inițiativă demarează în luna februarie 2021 și se concretizează intr-o campanie de sprijin psihologic pentru pacienții cu cancer. Un număr de 10 terapeuți cu experiență vin în sprijinul pacienților recomandați de asociație și oferă pro-bono ședințe de susținere psihologică. Pacienții care au nevoie de sprijin se pot înscrie pe pagina de Facebook a Asociației ROZ printr-un mesaj privat. 

Vizionare filmul “Care dintre noi”


Tot pe pe 4 februarie, de la ora 20.00, pe aceeași pagină de facebook, Asociația R.O.Z.
va fi filmul "Care dintre noi" în regia lui Chris Simion – Mercurian. Distribuția filmului este compusă din actorii Maia Morgenstern, Marius Manole, Ilona Brezoianu, Crina Semciuc, Delia Grigoroiu, Georgiana Popescu, Eva Spiru și Alexandra Mercurian. Scenografia: Maria Miu. Montaj și director de imagine: Cristi Enache. 

Filmul "Care dintre noi" este unul dintre primele proiecte ale Asociației R.O.Z. Sunt 47 de minute în care înveți cum să te folosești de o boală și să nu lași boala să se folosească de tine, cum poți schimba perspectiva și să primești vestea că ai cancer ca pe un dar și cum să vezi într-o nenorocire, o oportunitate. 

De la ora 19.00, inainte de difuzarea filmului,  Asociația R.O.Z., împreună cu Asociația Imunis te invită la o discuție utilă despre cancer. 
Trei femei care au traversat această aventură, au ce să-ți împărtășească: Chris Simion - Mercurian va vorbi despre managementul riscului, incertitudine și gandirea pozitivă, Delia Grigoroiu despre viata in primul an dupa diagnostic, și Cosmina Grigore, Președinte Asociatia Imunis, despre “cum te invata cancerul cine esti cu adevarat, cum te slefuieste si te invata sa valorifici timpul si viata.”

Le poți pune întrebări și poți afla răspunsuri care poate îți vor fi de folos. 

Răbdare, optimism, zâmbet nu sunt cuvinte.
Sunt șanse. Te învățăm să ți le acorzi.  

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod