Tot ce trebuie să știi despre sarcina pe săptămâni

Din momentul în care știi că peste nouă luni vei aduce pe lume un bebeluș, începi să te gândești care sunt pașii corecți pe care trebuie să îi parcurgi în sarcina pe săptămâni și cauți toate informațiile despre care crezi că te pot ajuta în această perioadă.
Pe lângă o documentare riguroasă și o analiză a tuturor informațiilor pe care le primești în această perioadă, un sfat foarte important este să ai mereu la îndemână un calculator de sarcină, cu ajutorul căruia să te ghidezi în tot ce ai de făcut în funcție de săptămânile sarcinii.

Ştiinţa NUTRICIA studiază de mai bine de 30 de ani beneficiile laptelui matern şi structura acestuia și este un ajutor real, atât pentru perioada de sarcină, cât și pentru primele luni din rolul de mămică. Astfel, viitoarele mămici se pot bucura de o serie de sfaturi care să le ajute în sarcina pe săptămâni, dar și să le pregătească pentru perioada de după naștere.

· Sarcina se împarte pe 40 de săptămâni, perioadă în care dieta nutriţională a gravidei trebuie să fie atent aleasă.
Ceea ce viitoarea mamă va introduce în regimul zilnic îl va afecta pe viitorul adult. Nutriția echilibrată și precis adaptată se numără printre primele lucruri pe care trebuie să le știi despre sarcină.

· O dietă nutriţională şi echilibrată în perioada de după naștere o va ajuta şi pe mamă, dar şi pe făt. Consumând o combinaţie de carbohidraţi, proteine şi grăsimi bune, te va ajuta să te simţi sătulă pentru mai mult timp pe durata sarcinii pe săptămâni, dar şi să asiguri organismului nutrienţii de care are nevoie.

· Efort fizic moderat în lunile de sarcină. Câteva exerciţii fizice sunt benefice pentru mamă şi făt, aceasta fiind adaptate pentru sarcină, dar şi pentru perioada de după săptămânile de sarcină şi pentru stilul de viaţă pe care îl are viitoarea mămică după naștere.

· Studiile realizate de specialişti recomadă masajul prenatal pentru femeile însărcinate.
Astfel este stimulată funcţia muşchilor, a încheieturilor, a ligamentelor, corectează circulaţia şi tonusul general al organismului şi înlătură oboseala fizică şi mentală pe durata lunilor de sarcină.

· Este recomandat să alăptezi până la șase luni după naștere. Astfel îl vei ajuta pe cel mic să se transforme într-un adult sănătos.

· Nu uita să te hidratezi pe toată perioada de sarcină. O hidratare corectă a organismului te poate ajuta în săptămânile de sarcină, dar şi după naștere, la stimularea lactaţiei.

· Cantitatea de lapte matern pe care o produci după naștere este strâns legată de frecvenţa meselor cu care îl hrăneşti pe micuţ.
Cu cât un bebeluş suge mai rar, cu atât producţia de lapte matern va scădea. Specialiştii NUTRICIA recomadă alăptarea copilului la cererea acestuia, iar cel mic va solicita atunci când simte nevoia.

Unul dintre cele mai importante sfaturi pe care trebuie să îl ai mereu în minte atunci când treci prin săptămânile de sarcină este să te gândeşti că prin toate stările prin care treci va trece și cel mic. Este foarte important să rămâi relaxată şi optimistă pe durata lunilor de sarcină.

Ştiinţa NUTRICIA este alături de tine pe perioada sarcinii pentru a afla şi mai multe informaţii despre beneficiile alăptării şi ale laptelui matern.
Înscrie-te online in Club Nutricia și vei fi parte dintr-o comunitate care te va sprijini cu informaţii şi sfaturi de la medici specialişti, dar şi de la mame cu experienţă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod