4 lucruri pe care trebuie să le eviți dacă suferi de astm

Astmul poate face activitățile obișnuite mult mai dificile. Află lista de lucruri pe care trebuie să le eviți dacă suferi de astm. Vei respira ușor din nou!
Adesea este incomod să ai astm, dar dacă uiți să-ți iei măsurile necesare starea ta se poate înrăutăți exact în momentele în care ai nevoie de multă energie. Astmul îți poate îngreuna respirația, mai ales dacă intri în contact cu factori cu potențial alergen cum sunt polenul, praful, mucegaiul, aerul rece, infecțiile respiratorii sau antrenamentele intense. Acești factori pot determina contractarea mușchilor din zona căilor respiratorii, astfel încât respirația normală poate deveni o problemă și mai dificilă. De asemenea, producția de mucus în exces în cazul răcelilor sau gripei agravează problema, creând o senzație de presiune la nivelul pieptului, tuse, respirație întretăiată și, în cazuri mai rare, dureri.
Dacă știi deja că ai această afecțiune probabil că ai un plan pentru a-ți ușura respirația în fiecare zi, însă ai putea trece cu vederea niște lucruri pe care trebuie să le eviți dacă ai astm. Dacă nu ții simptomele sub control îți va fi foarte greu să te implici în diferite activități și să faci ceea ce îți place.
„Atunci când simptomele nu sunt controlate o perioadă îndelungată, poate apărea fenomenul de remodelare a căilor respiratorii. Această afecțiune are un efect negativ permanent asupra căilor respiratorii, astfel încât îți va fi greu să respiri tot timpul, nu doar în momentele în care ai o criză de astm”, explică dr. Sadia Benzaquen, specialist pulmonolog.

 
Iată principalele lucruri pe care trebuie să le eviți dacă suferi de astm:

 
1. Nu faci curat cel puțin o dată pe săptămână

Particulele de praf și părul animalelor se numără printre cauzele principale ale crizelor de astm. Dacă nu faci curat la intervale regulate simptomele specifice vor fi exacerbate. În cazul în care te expui la o cantitate tot mai mare de praf, păr sau mucegai poți declanșa inflamarea căilor respiratorii. Potrivit specialiștilor, trebuie să faci curat în toată casa cel puțin o dată pe săptămână, altfel starea ta s-ar putea agrava. De asemenea, îmbracă pernele, saltelele și cuverturile în huse speciale, împotriva prafului.
Dacă problema ta este legată și de particulele de mucegai trebuie să reduci umezeala din locuință. Șterge frigiderul cu prosoape de bucătărie din hârtie, tamponează cada cu prosoape după ce ai făcut o baie și repară țevile care picură în cel mai scurt timp posibil. Folosește un aspirator cu filtru HEPA pentru a înlătura chiar și particulele minuscule de alergeni și schimbă-i filtrul la intervalele recomandate pe ambalaj.

 
2. Folosești produse pe bază de amoniac sau înălbitori

Este bine să faci curat des, dar trebuie să fii atent și ce fel de produse folosești. Substanțele din componența produselor utilizate pentru curățenie pot influența starea ta de sănătate în următoarele ore sau zile. Evită înălbitorii sau produsele care conțin amoniac pentru că îți vor irita căile respiratorii. Alege produsele bio, pe bază de plante sau uleiuri aromatice sau prepară-ți chiar tu soluțiile de curățat folosind oțetul sau sucul de lămâie. Amestecă 2 cești de oțet cu 2 cești de apă, 3 linguri de sare și 2 cești de borax pentru a obține o soluție de curățat foarte eficientă, fără efecte adverse.
De asemenea, este util să porți o mască în timp ce faci curat. Alege o variantă care îți protejează atât gura, cât și nasul, iar curățenia nu va mai fi atât de dificilă.

 
3. Conduci mașina cu geamurile deschise

Primăvara sau toamna este plăcut să simți aerul proaspăt de afară în timp ce conduci, dar, dacă polenul este prezent în aer, ai putea avea o criză de astm. În general persoanele care conduc cu geamurile deschise prezintă o agravare a simptomelor deoarece intră în contact cu o cantitate considerabilă de alergeni. De asemenea, dacă locuiești într-un oraș aglomerat, poluarea poate înrăutăți astmul. Cel mai bine este să închizi geamurile mașinii și să pornești aerul condiționat pentru a evita iritarea căilor respiratorii. Chiar dacă filtrele de aer condiționat nu elimină complet alergenii, cu siguranță simptomele problematice vor fi minimizate.

 
4. Nu folosești inhalatorul înainte să mergi la sală

Exercițiile fizice pot îngreuna respirația în cazul persoanelor care suferă de astm. Pentru unele persoane efortul fizic este un factor declanșator al crizelor, putând apărea tusea, respirația întretăiată, durerile și senzația de presiune la nivelul pieptului.
De asemenea, te-ai putea simți obosit chiar și după câteva ore de la încheierea antrenamentului. Soluția rapidă este să folosești inhalatorul înainte de a începe exercițiile fizice. Nu este întotdeauna convenabil să ai mereu la tine inhalatorul, iar dacă îl uiți de câteva ori ai putea ajunge să-ți închipui că nu este atât de necesar. Cu toate acestea, specialiștii te sfătuiesc să îl folosești cât de des poți înainte de antrenamente pentru a reduce presiunea exercitată asupra plămânilor și a reuși să efectuezi exercițiile corect, fără să te chinui să respiri.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod