Dr. Oz: Top 3 cele mai bune suplimente care te scapă de răceală


Echinaceea este recunoscută pentru beneficiile sale şi s-a dovedit că este utilă atunci când te confrunţi cu diverse infecţii respiratorii.
Simptomele răcelii pot să fie ameliorate cu ajutorul unor suplimente naturale care au rolul de a întări sistemul imunitar. Pe lângă efectele benefice ale echinaceei, Dr. Oz ne recomandă încă două suplimente care ne pot feri de răceală.


1. Echinaceea


Folosită încă din vremuri îndepărtate pentru tratarea diverselor infecţii şi pentru întărirea sistemului imunitar, în zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut şi pentru efectele benefice pe care le aduce în caz de gripă, răceală şi sindromul oboselii cronice.

Pentru răcelile grave şi gripă se ia 1 linguriţă de tinctură de echinaceea la fiecare 3 ore sau 1-2 capsule la fiecare 2-3 ore timp de 1-2 zile. O doză zilnică recomandată pentru adulţi şi persoanele vârstnice este de 900 miliggrame/zi (adică câte 300 miligrame administrate de 3 ori pe zi). Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani pot lua 400 miligrame/zi, iar în cazul celor cu vârste mai mici trebuie urmat sfatul medicului pediatru.


2. Zincul


Zincul este un mineral esenţial pentru regenerarea ţesuturilor, dar şi pentru creşterea imunităţii. Doza zilnică recomandată este de 11 miligrame pentru bărbaţi şi 8 miligrame pentru femei, care poate să fie asimilată atât din surse alimentare, cât şi din suplimentele pe care le poţi lua din farmacie.

Femeile însărcinate şi vegetarienii ar trebui să fie foarte atenţi cu suplimentarea zincului. Majoritatea persoanelor care obişnuiesc să consume cu regularitate carne nu ar trebuie să se îngrijoreze în privinţa zincului, susţine Dr.
Oz, deoarece aceasta este una dintre cele mai bogate surse de acest mineral.

De ce este important zincul în organism?
  • accelerează activitatea a peste 100 de enzime;
  • întăreşte sistemul imunitar în lupta cu răceala şi gripa;
  • în lipsa lui, corpul nu poate utiliza vitamina A;
  • are grijă de sănătatea celulelor şi le ajută să se regenereze;
  • are grijă ca simţul şi mirosul să fie bine dezvoltate;
  • are efect antiinflamator, ameliorând simptomele artritei;
  • combate acneea;
  • scade severitatea herpesului.


3.Vitamina D


Potrivit unui studiu apărut în publicaţia Journal of the American Medical Association, vitamina D are capacitatea de a proteja organismul de răceală, gripă şi alte infecţii respiratorii care includ simptome precum tuse, dureri în gât, nas înfundat sau cu secreţii nazale.

De asemenea, potrivit specialistului, vitamina D mai are numeroase alte beneficii de care nu trebuie să uităm: favorizează absorbţia calciului, întăreşte sistemul imunitar, reduce riscul de inflamaţii şi are grijă de sănătatea sistemului neuromuscular.

Poţi să te bazezi pe suplimentele cu vitamina D, însă să respecţi dozele de administrare.
Însă, Dr. Oz îţi recomandă să apelezi şi la alimentele bogate în acest nutrient esenţial şi să te expui moderat la soare. Una dintre cele mai bune surse de vitamina D este somonul. De asemenea, alte alimente pe care trebuie să le incluzi în alimentaţia ta sunt:
  • tonul
  • macroul
  • uleiul din ficat de peşte
  • ficatul de vită
  • brânzeturile
  • gălbenuşul de ou
  • laptele vegetal (soia, orez, ovăz, migdale)
  • ciupercile.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;