Cum sa-i spunem copilului ca divortam?

Alteori, exista o intelegere intre cei doi parinti in privinta copilului, a timpului pe care il va petrece cu fiecare, a sumelor de bani necesrae cresterii lui etc.

Dar subiectul nostru de astazi il constituie tocmai aceasta intrebare pe care unii parinti o pun: "Cum sa-i spunem copilului ca divortam?" Este o dificultate pe care o resimte unul sau ambii parinti – a spune copilului despre separare, despre schimbarile care vor avea lor, despre plecarea unuia dintre ei...

Sigur ca dificultatea parintilor are legatura cu ceva din ei, cu o traire negativa, cu o teama ca micutul va suferi, ca nu va accepta sau ca va fi afectat de decizia lor. Unii dintre ei ar vrea sa stie cum va fi afectat copilul lor, care vor fi reactiile lui, care sunt consecintele pe termen scurt si lung.

Parintii se gandesc ca altcineva, un profesionist, psihologul, o persoana care cunoaste psihologia copilului le poate raspunde la aceasta intrebare. Dar de fapt este vorba de a gasi cel mai adecvat raspuns pentru ei si copilul lor. Ei sunt cel mai aproape de copil si il cunosc mai bine decat oricine si totusi intr-o astfel de situatie se simt derutati si ar vrea ca altcineva sa decida ce-i mai bine pentru copil sau sa le spuna ce consecinte va avea separarea lor. Ca si cum divortul, separarea ar anula calitatea lor de parinti.

In aceasta situatie in care ei nu mai pot comunica, in care se simt departe de propriul lor copil astfel incat nu pot vorbi cu el despre ceea ce se intampla, apeleaza la ajutorul unui psiholog. Vin sa intrebe, sa ceara sfaturi, chiar retete sau fraze intregi prin care sa-i puna copilului acest lucru. Unii chiar ar dori sa vina cu copilul pentru a-i spune psihologul despre despartirea parintilor. Incercam sa ne gandim ce nevoie au ei de fapt si cum ii putem ajuta...

Primul lucru pe care il vedem este ca, de obicei, ei vor foarte mult ca sa-i fie bine copilului. Dincolo de o lupta pentru cine va fi parintele cu care va sta, apare interesul copilului. Cu toate acestea, ei se simt neputinciosi in a asigura acest "bine" pentru copilul lor. Au nevoie mai intai de toate sa se simta din nou parintii lui, nu fiecare pe rand, ci amandoi deodata si sa constientizeze ca impreuna sau separati raman mama si tata celui mic. De ce acest lucru este foarte dificil? Pentru ca singurul lucru pe care nu-l pot imparti este copilul si el trimite prin faptul ca exista la perioada cand erau impreuna, cand erau un cuplu.

Acest fapt este incarcat de furie, regret, tristete, suparare, revolta si multe alte trairi. Unii parinti isi dau seama de asta si pun intrebari de genul: "Daca ma va intreba de ce am divortat, ce sa-i spun?", "Ce ma fac daca imi va spune ca vrea sa fiu din nou cu tatal lui?". Toate acestea inseamna ca copilul va readuce mereu in minte imaginea de 3 asa cum a fost ea initial, indiferent daca parintii oscileaza intre a se desparti si a se impaca sau sunt ferm hotarati in ceea ce priveste cuplul lor.

In acest context al unei intalniri dintre psiholog si cei doi parinti, intalnire care are ca subiect copilul, psihologul nu joaca rolul unui judecator, ci poate al celui dintre cei doi, al copilului, absent din consultatie. El este cel care prin pozitia lui "intre" cei doi fosti parteneri, trimite la statutul copilului. De multe ori, parintii nu se privesc, ci il privesc fiecare pe psiholog, vorbesc pe rand despre copilul lor, arata opinii divergente in ceea ce priveste cresterea si educatia lui. Ceea ce ramane comun este grija pentru copil, pentru "binele" lui cu toata vinovatia lor ca ii fac rau prin actul separarii. Grija este insa unul dintre cele mai importante aspecte ale rolului de parinte si va fi un punct de plecare in munca desfasurata impreuna cu psihologul pentru a gasi calea catre comunicarea cu copilul lor, pentru a evita minciunile, denigrarile celuilalt parinte, dorinta de a atrage copilul de propria parte, pentru a reusi sa nu impovareze copilul cu problemele si disputele adultilor.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI