Femeie care sufera de gripa

Luna octombrie, cea mai indicată pentru efectuarea vaccinului antigripal

Vaccinarea, înainte de începerea sezonului gripal, este cea mai eficientă metodă de prevenție împotriva gripei de sezon, susţine Organizaţia Mondială s Sănătăţii.
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenție împotriva gripei și a complicațiilor asociate, de aceea este recomandat, mai ales persoanelor aflate în grupele de populație la risc, să se vaccineze înaintea începerii sezonului gripal.

Pentru cea mai mare parte a populației, efectele gripei nu sunt grave de obicei, însă în cazul persoanelor peste 65 de ani, al femeilor însărcinate și al bolnavilor cronici, cei care sunt cei mai vulnerabili în fața gripei, pot apărea complicații periculoase, ce pot duce în cazuri extrem de grave chiar la deces. O altă categorie expusă gripei este personalul medical, care, prin natura meseriei, intră în contact cu pacienți de la care pot contacta virusul gripal.

Luna octombrie este cea mai indicată pentru efectuarea vaccinului anual antigripal, susţin specialiştii.



Gripa la persoanele cu boli cronice


Persoanele cu probleme medicale cronice - cu afecțiuni precum diabetul, bolile cardiace, boala cronică de rinichi, boli pulmonare, tulburări neurologice, sistem imunitar slăbit, obezitate extremă, astm sau afecțiuni hepatice cronice sunt printre cei mai expuși în fața gripei. Prin vaccinare, se reduce riscul de agravare a bolii, de spitalizare și chiar situațiile, în care viața poate fi pusă în pericol. Totodată, persoanele cu probleme de sănătate cronice pot prezenta un sistem imunitar slăbit, din cauza bolii în sine (ex: infecția HIV, diabet) sau din cauza tratamentului (steroizi, chimioterapie). Aceste lucruri îngreunează lupta organismului împotriva infecției gripale, crescând riscul de complicații, precum pneumonia, de aceea Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea anuală.


Gripa la femeile însărcinate


Gripa poate avea efecte periculoase și în cazul femeilor însărcinate, având potențialul de a genera complicații serioase. Sarcina determină modificări temporare în sistemul imunitar, care expun femeia la gripă, existând și pericolul de afectare a fătului, din cauza gripei.
Și nou-născuții pot fi afectați de gripă, deoarece sistemul lor imunitar nu este complet dezvoltat și, astfel, nu este capabil să lupte cu infecțiile. Gripa în timpul sarcinii poate conduce și la naștere prematură sau la nașterea unui copil cu o greutate sub cea normală. Gravidele care manifestă semne ale gripei, din care amintim: tuse, durere în gât, febră, secreții nazale, probleme respiratorii, dureri de cap, greață sau alte simptome trebuie să apeleze imediat la medic. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că vaccinarea sezonieră împotriva gripei este cea mai bună alegere în sarcină pentru mamă și copil, fiind sigură în toate stadiile sarcinii.


Gripa la persoanele în vârstă


Gripa poate să aibă urmări grave și în rândul persoanelor de peste 65 de ani, ținând cont că între 80-90% dintre decesele asociate gripei se produc la persoane aflate în această categorie de vârstă, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Persoanele în vârstă prezintă un risc ridicat de spitalizare în caz de gripă, deoarece sistemul imunitar este slăbit și luptă mai greu cu infecțiile.
Vaccinarea anuală, înainte de începerea sezonului gripal, este cea mai eficientă metodă de a reduce riscul de îmbolnăvire, de complicații ale gripei, de spitalizare și în anumite cazuri, de deces.

Organizația Mondială a Sănătății demarează, anual, Campania de informare, comunicare și de creștere a nivelului de conștientizare a pericolelor implicate de gripă, cu accentul pe anumite categorii vulnerabile ale populației și pe importanța administrării vaccinului antigripal, în sezonul rece.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod