Dovada că soarele accelerează îmbătrânirea prematură a pielii


Nu este niciun secret faptul că expunerea prelungită la soare îmbătrâneşte tenul. Acum cercetătorii au şi dovada care atestă acest pericol este unul cât se poate de real. Vezi cum a fost afectat de soare bărbatul din imagine.

Într-un număr al publicaţiei medicale The New England Journal of Medicine a fost prezentat un caz de dermatohelioză unilaterală, ceea ce înseamnă că numai o parte din chipul lui a fost afectat de boala care i-a îmbătrânit foarte tare doar partea stângă a feţei, care a fost expusă constant la soare timp de 28 ani, petrecuţi ca şofer de tir.

Bill McElligott are 69 de ani şi a fost de acord ca publicaţia medicală The New England Journal of Medicine să folosească fotografia lui pentru a avertiza asupra acestui risc de îmbătrânire prematură cauzată de expunerea prelungită la radiaţii solare. Diferenţa dintre aspectul normal al feţei în partea dreaptă şi accentuarea ridurilor în partea stângă a feţei este una foarte vizibilă. Practic, partea stângă a feţei pare cu 20 de ani mai îmbătrânită, după cum semnalează medicii care s-au implicat în cazul lui.

Dr. Jennifer Gordon, medicul dermatolog care l-a tratat pe Bill McElligott i-a recomandat acestuia să folosească crema cu factor de protecţie ridicat, un tratament local cu retinol şi teste periodice pentru a preveni apariţia cancerului de piele.



Un alt studiu care a apărut în publicaţia Journal of the American Academy of Dermatology a scos la iveală şi alte cazuri asemănătoare în care şoferii au făcut cancer la mâna stângă sau partea stângă a feţei, în urma unei expuneri constante la soare în timp ce conduceau.


Cum să-ţi protejezi pielea de radiaţiile solare?

Cancerul de piele este cea mai frecventă neoplazie în ultimii 20 de ani în lume, iar carcinomul bazocelular afectează mai ales persoanele adulte care s-au expus mult la soare. Trebuie ţinut cont de faptul că acest tip de cancer afectează, de obicei, zone care sunt expuse la soare în mod frecvent: faţa, gâtul, spatele, pieptul şi umerii.

Potrivit medicului dermatolog Mihaela Leventer, directorul clinicii DermaStyle, principalele reguli de care trebuie să ţinem cont ca să prevenim cancerul de piele sunt:

  • reducerea timpului de expunere la soare;
  • aplicarea cremelor de protecţie la fiecare două ore, nu numai la plajă, ci pe toată perioada expunerii pielii la razele solare evitarea solarului;
  • controlul periodic al pielii.
     



Credit foto: New England Journal of Medicine

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;