Alăptarea bebeluşilor reduce riscul de maladii cardiace la vârstă adultă


Într-un studiu realizat pe 7.000 de persoane, cercetătorii americani au descoperit o legătură semnificativă între alăptarea pe termen scurt, greutatea corporală scăzută la naştere şi concentraţii ridicate de proteină C reactivă (CRP), un marker al inflamaţiilor, în eşantioanele de sânge recoltate de la voluntarii adulţi.
CRP este o proteină sintetizată în principal de ficat, care joacă un rol important în reacţiile inflamatorii.

"Alăptarea între 3 şi 12 luni este asociată cu o scădere a concentraţiei sangvine de CRP cu 20-30% în comparaţie cu persoanele care nu au fost alăptate", afirmă cercetătorii de la Universitatea Northwestern din Chicago, autorii acestui studiu ce a fost publicat în revista Proceedings of the Royal Society B.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că, pentru fiecare 500 de grame suplimentare la naştere este asociată o scădere a concentraţiei CRP de 5%, relatează Mediafax.

Potrivit autorilor studiului, efectele alăptării ar fi "identice sau superioare" acelora oferite de medicamentele administrate pentru reducerea concentraţiei de CRP în cazul tinerilor adulţi.

Inflamaţiile cronice sunt evidenţiate în cazul mai multor patologii, inclusiv în al maladiilor cardiovasculare, dar nu este cunoscut cu exactitate rolul pe care ele îl joacă în declanşarea acestor boli.

Studiul a fost realizat pe tineri adulţi cu vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani provenind din medii sociale diferite şi a inclus copiii voluntarilor, pentru a elimina impactul socio-economic.

Alăptarea este puternic încurajată şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care o prezintă ca pe "unul dintre mijloacele cele mai eficiente" pentru a asigura sănătatea şi supravieţuirea bebeluşilor, notează Mediafax.

OMS recomandă alăptarea până la şase luni, dar admite faptul că mai puţin de 40% din totalul bebeluşilor născuţi pe plan mondial beneficiază de această practică la ora actuală.


Foto: Hepta

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 25 Apr 2014, 15:33
    cea mai frumoas perioada alaptatul...

    1 an si 7 luni l-am alaptat si cred ca si acum il alaptam daca nu ma lua salvarea sa ma opereze urgent de apendicita:))))))))

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;