9 semne subtile că o persoană nu te înghite deși nu îți lasă nimic de bănuit

Când vine vorba despre a construi noi relații amoroase sau de prietenie, oamenii se bazează în general pe prima impresie pentru a-și forma o părere despre persoana pe care au întâlnit-o.
Dacă cel de lângă tine se comportă frumos, poate vei crede că se va comporta mereu astfel cu tine și că te place cu adevărat.

Deși uneori te poți înstrăina de cineva fără ca măcar să realizezi există și alte modalități prin care îți poți da seama dacă acea persoană te înghite sau nu. Există o mulțime de indicatori ai limbajului trupului și ai atitudinii care te pot ajuta să realizezi ce crede cu adevărat acea persoană despre tine. 

Își ține brațele pe scaunul pe care stă


Dacă ești așezat la o masă cu o persoană, iar mâinile acesteia sunt poziționate pe genunchi ar putea indica faptul că este foarte fericită să vorbească cu tine.
În caz contrar, dacă își ține mâinile pe mânerele scaunului ar putea înseamna că nu îi face plăcere să fie acolo și nu este foarte implicată în momentul prezent.

Își schimbă tonul vocii


Tonul vocii stabilește energia legăturii dintre două persoane. Probabil ai observat că atunci când cineva îți vorbește pe un ton rece sau răspicat își dorește să păstreze distanța și te va obliga, involuntar, să procedezi și tu la fel. Citește continuarea pe divahair.ro

divahairro
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod