Depresie de sărbători. Ce spune psihologul despre singurătate


Cele mai vulnerabile persoane în această perioadă sunt cele care au încheiat o relație, cele care sunt divorțate, vârstnicii sau cei care au pierdut pe cineva drag.

Persoanele singure, care alunecă în depresie, sunt uşor de identificat, iar semnalmentele cele mai des întâlnite sunt izolarea în casă, refuzul dialogului cu ceilalţi, mâncatul compulsiv sau consumul excesiv de alcool. “Singurătatea, respectiv depresia, scad imunitatea, iar persoanele care se izolează sunt mai predispuse la boli cardiace, obezitate şi au o speranţă de viaţă mai redusă decât persoanele optimiste şi înconjurate de cei dragi”, explică psihologul Iuliana Fűlaș.

Singurătatea în preajma sărbătorilor este factorul care acutizează depresia în rândul românilor, iar cele mai vulnerabile persoane sunt acelea care au încheiat o relaţie, care sunt divorţate, vârstnicii sau cei cărora le-a decedat partenerul, este de părere specialistul.

Iuliana Fűlaș spune că depresia este boala sufletului, a renunţării, dar în adâncul sufletului, omul poartă nevoia de comunicare şi de comuniune, simte nevoia de a împărtăşi bucuriile şi tristeţile unei persoane apropiate: “Nevoia de a împărtăşi tainele inimii altei persoane este o nevoie spirituală, care poate fi exprimată unui psiholog, psihoterapeut sau unui preot.”

“Oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc şi se dezvoltă împreună, iar izolarea este un lucru nefiresc, mai ales în preajma Crăciunului şi a Revelionului, când avem nevoie, mai mult ca oricând, să fim înconjuraţi de prieteni şi de familie, perioadă în care oamenii excelează în a dărui atenţie şi afecţiune”
, afirmă psihologul.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod