9 soluții pentru a lupta împotriva singurătății

Sentimentul de izolare poate avea un impact negativ la nivel fizic și emoțional. Poate că este util uneori pentru scriitori, dar nu te ajută să fii sănătos. Descoperă cum poți lupta împotriva singurătății.
Deși compozitorii au nevoie uneori să fie singuri pentru a crea versuri originale, singurătatea este în legătură directă cu o serie de efecte negative asupra sănătății cum ar fi sindromul metabolic, acumularea grăsimii în zona abdominală, hipertensiunea arterială, rezistența la insulină, precum și creșterea riscului de atac de cord, accident vascular cerebral și diabet de tip 2. 
În urma studiilor realizate s-a constatat că aproximativ 35% dintre persoanele cu vârsta până în 45 de ani se simt singure. „Sentimentele negative create de singurătate și izolare sunt adesea cauza principală a durerii cronice , a dependenței de droguri sau a depresiei”, potrivit dr. Jennifer Caudle din Stratford, New Jersey. Tocmai din acest motiv este esențial să se ia măsuri împotriva singurătății. Cu cât se acționează mai rapid cu atât scade riscul efectelor secundare asupra organismului.

 
Iată ce fel de strategie trebuie să adopți împotriva singurătății:

 
1. Înțelege ce este singurătatea

Este foarte important să înțelegi care este punctul de la care singurătatea devine problematică. O persoană poate fi singură, însă efectul asupra sănătății va depinde în primul rând de starea de spirit. „Singurătatea poate periclita sănătatea atunci când persoana în cauză consideră că numai compania celorlalți îi arată că este valoroasă.
Pe de altă parte, dacă singurătatea este interpretată ca ocazie de relaxare și meditație, persoana respectivă pur și simplu nu simte nevoia să fie înconjurată de alte persoane pentru a se simți bine și totul este în regulă”
, explică dr. Sachin Jain, psiholog. 

 
2. Începe cu pași mici

Dacă te simți izolat ți se poate părea intimidant să fii activ din punct de vedere social, în compania celorlalți. Începe cu lucruri mărunte și avansează treptat. Dacă ai pierdut o persoană iubită recent trebuie să știi că nu ești singur. Mergi la supermarket, înscrie-te la ore de aerobic unde poți cunoaște oameni noi sau participă la diferite acțiuni de voluntariat. Fiecare pas pe care-l faci pentru a întâlni diferite persoane și a discuta cu ele te va ajuta să elimini singurătatea.

 
3. Cunoaște oamenii în viața reală

Dacă îți petreci timpul uitându-te la pozele postate de prieteni pe conturile de Instagram sau Facebook vei adânci emoțiile negative. „Folosirea intensă a rețelelor de socializare poate accentua sentimentul de singurătate deoarece inevitabil vei compara situația ta cu viața celorlalți. Nu uita că pozele postate online nu arată decât momentele cele mai reușite și că trecem cu toții prin perioade mai dificile”, explică dr.
Caudle. Nu sta toată ziua să vezi care sunt cele mai noi postări, ci lasă telefonul deoparte și petrece mai mult timp cu oamenii în viața reală. Nu există niciun substitut pentru efectele pozitive ale interacțiunii directe.

 
4. Zâmbește și fii amabil

Un zâmbet sincer și răspunsurile politicoase sunt foarte eficiente pentru a atenua sentimentul de singurătate. Te poți opri pentru a mângâia animalele prietenilor pe care îi întâlnești sau le poți face complimente. Întreabă-i care sunt noutățile și vei vedea că vor deveni foarte receptivi. În timpul conversației fă-ți curaj și întreabă dacă vor să luați prânzul împreună într-o zi sau să mergeți la cumpărături.

 
5. Nu merge ca un automat

Atunci când mergi pe jos nu te concentra exclusiv asupra destinației. Fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Oprește-te pentru a citi diferite afișe, uită-te la frunze sau flori. Vei vedea că vei fi mult mai optimist și vei lăsa singurătatea în urmă dacă ești conștient de tot ce se întâmplă în imediata apropiere.

 
6. Vorbește cu străinii

Nu, nu trebuie să abordezi străinii de pe stradă și să te prezinți. Este vorba despre vecinii pe care poate nu-i cunoști sau despre persoanele care merg cu tine în lift când ești la serviciu.
Creează conexiuni cu ceilalți pentru a diminua starea de singurătate, inclusiv cu vânzătorii de la piață, unde mergi pentru a alege ingredientele pentru rețetele tale preferate. Chiar și interacțiunile scurte cu fiecare chelner care te servește la cafenea sau la restaurant îți pot da mai multă încredere în tine.

 
7. Dă un telefon

Convorbirile telefonice te ajută să rămâi conectat cu persoanele dragi care nu sunt în același oraș. Este util să îți programezi niște telefoane la nivel săptămânal, care să dureze minimum 10 minute. Chiar dacă nu ieși din casă în ziua respectivă aceste convorbiri elimină starea de singurătate și te ajută să vezi totul într-o lumină pozitivă.

 
8. Înscrie-te la un curs

Poți alege o limbă străină, un sport sau o activitate artistică precum pictura sau fotografia. Participarea la o activitate organizată, în cadrul căreia vei realiza proiecte și va trebui să colaborezi cu restul colegilor este foarte utilă pentru a-ți canaliza creativitatea și resursele de energie.

 
9. Ia legătura cu altcineva care se simte singur

De multe ori discuțiile cu o persoană care are o stare asemănătoare cu a ta pot fi utile pentru ca amândoi să depășiți momentele dificile. Mergeți să beți o cafea sau plimbați-vă împreună și veți uita de izolare și singurătate. „Gândește-te dacă nu cumva un vecin sau un prieten are aceeași problemă ca și tine.
Fă-i o vizită sau sună-l și amândoi vă veți simți mai bine”
, potrivit dr. Caudle.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod