Un show scandalos! Victoria Beckham, criticată pentru „parada scheletelor“

Vedeta a devenit ţinta unui val de proteste, după ce prezentarea ei de la Săptămâna Modei de la New York a inclus modele anorexice.

În 2010, fosta "Spice Girls", convertită într-un designer de succes, dădea asigurări că ea nu va lucra niciodată cu modele foarte slabe. Însă la ediţia din acest a Săptămânei Modei de la New York, vedeta în vârstă de 41 de ani a făcut exact invers.

Show-ul pe care ea l-a organizat duminică a fost compromis de opţiunea ei pentru modele foarte slabe. Decizia sa a stârnit un val de critici şi le-a reamintit criticilor săi că altdădată era poreclită "Skeletal Spice".



Victoria Beckham a asistat la prezentare alături de soţ, David Beckham, fiul ei, Brooklyn, în vârstă de 16 ani, şi de buna sa prietenă, şefa revistei Vogue, Anna Wintour, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Dacă pe podium lucrurile au decurs normal, după încheierea prezentării s-a dezlănţuit "infernul" pe reţelele de socializare, unde vedeta cumulează 15 milioane de admiratori.
Sute de utilizatori au atacat-o fără menajamente, cerându-i socoteală pentru că a folosit modele anorexice.

"Un alt show cu schelete"
, a remarcat cineva, în timp ce un alt user a scris: "Nu arătau deloc ca nişte persoane sănătoase".


Mulţi dintre cei care au comentat prezentarea Victoriei Beckham au fost intrigaţi de alegerea ei de a apela la Peyton Knight, în vârstă de 17 ani, care părea "la limita dezintegrării fizice". Aceasta a devenit model profesionist încă de la 11 ani şi acum are doar un an mai mult decât limita minimă recomandată de Consiliul Designerilor de Modă din America, notează Daily Mail.

"Trebuie să-i dai ceva de mâncare acestei fete...
Te rog, dă-i nişte mâncare"
, a implorat-o cineva pe Victoria Beckham. "Iisuse, mai bine puneai un schelet motorizat pe podium şi o eliberai pe această nefericită fată din chinul de a se înfometa pentru o slujbă", a punctat alt comentator.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod