Fiica de 16 ani a lui Kate Moss este noua imagine Marc Jacobs. Cum arată Lila Grace Moss


Lila Grace Moss-Hack, fiica în vârstă de 16 ani a supermodelului Kate Moss, a fost prezentă la un eveniment de lansare a noii colecții de farduri Marc Jacobs, la o săptămână după ce a fost anunțat faptul că va deveni noua imagine a faimosului brand.
Adolescenta, al cărui tată este fondatorul trustului Dazed Media din Marea Britanie, a lansat noua colecție limitată de produse cosmetice Marc Jacobs, numită Leopard Frost Collection.

Tânăra a purat o rochie neagră inspirată de moda anilor '90, cu top sub formă de cămașă cu mâneci lungi, din material transparent. A asortat ținuta cu dres negru și sneakerși negri.

"Frumusețea, răbdarea și amabilitatea Lilei au făcut ca acest proiect să fie mult mai special decât mi-am imaginat", a scris designerul Marc Jacobs într-o postare pe Instagram, atunci când a anunțat că Lila Grace va fi imaginea brandului.

"Cu fiecare look pe care l-am fotografiat, ea a intrat cu grație și fără dificultate în pielea fiecărui personaj. Îți mulțumesc, Lila, pentru că faci parte din acest proiect special și mulțumesc @katemossagency și @jeffersonhack pentru că ne-ați acordat privilegiul de a lucra cu frumoasa voastră fiică", a adăugat designerul.

La rândul său, Lila Grace a postat fotografii pe Instagram, împreună cu mesajul: "Este o onoare să fiu imaginea noii campanii @marcbeauty."

Adolescenta este reprezentată de agenția de modeling a mamei sale, Kate Moss Agency, care mai reprezintă, printre alții, pe actrița Gwendoline Christie, cunoscută pentru rolul din serialul Game of Thrones, și pe cântăreața Rita Ora. 

În luna septembrie a acestui an, Moss a vorbit despre cariera de model a fiicei sale. 

"Depinde de ea.
O las pe ea să decidă. Bineînțeles, o voi susține. Voi fi 'mamanagerul' ei! Dacă vrea, poate orice. O voi susține în tot ceea ce își dorește să facă"
, a declarat Kate Moss despre posibilitatea ca fiica ei să-i calce pe urme și să devină model.

În același interviu, Moss a dezvăluit că nu se simțea confortabil să pozeze nud în adolescență, dar a mai spus că tinerele modele din prezent au mai multe opțiuni decât a avut ea în momentul când și-a început cariera.

"Ele nu trebuie să o facă dacă nu vor.
Eu nu aș lăsa-o pe fiica mea (nr. să pozeze nud). Are 15 ani acum și când mă uit la ea, mă gândesc că eu la aceeași vârstă pozam topless. Este o nebunie
", a spus Kate.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod