Mariș - Made to Measure: Cum să alegi costumul potrivit în funcție de profesie

Prima impresie contează întotdeauna în afaceri, iar costumul unui domn este, de cele mai multe ori, cartea de vizită cea mai importantă în cadrul primei întâlniri. De aceea, garderoba nu este un factor de neglijat și trebuie aleasă atent, în funcție de profesia practicată.

Avocații

“Avocații sunt mereu implicați în negocieri, într-un război psihologic cu interlocutorul, de aceea trebuie să se folosească de orice armă pentru a câștiga! Astfel, deși vor practica o ținută foarte elegantă, vor împinge limitele din exemplul anterior. Avocații vor prefera costumele cu dungi evidente, uneori în culori contrastante față de culoarea de bază (un costum gri închis cu dungi roșii sau un costum bleumarin cu dungi albe) sau carouri. În plus, își permit să se îmbrace și în functie de sezon: iarna vor purta culori mai închise, iar vara culori mai deschise, cu accente vii (gri deschis, bleu, costumul crem - specific verii).

Vor rămâne eleganți purtând cămăși în culori diferite (roz, bleu mai intens, lila), dar și cămăși în dungi sau pătrate, întotdeauna asortate perfect costumului. Cravata poate fi orice culoare, respectând totuși asortarea cu nuanțele costumului și a cămășii. Batista este des întâlnită, de la cea albă, de bumbac, până la batiste de mătase, neglijent aranjate în buzunar, cu diferite culori și tipare”, adaugă Vlad Mariș.

C.E.O.

“În acest caz costumele vor fi alese în special în funcție de profilul companiei - un C.E.O.
al unei companii IT va avea o ținută mai relaxată comparativ cu un C.E.O. al unei bănci. Vor practica aproape întotdeauna o ținută elegantă, dar își vor exprima mult mai liber personalitatea și gusturile. Vor alege cele mai interesante tipare de țesături (dungi și carouri în contrast, un tipar unic și absent în ținutele de zi cu zi) și culorile cele mai neobișnuite (bleu deschis, crem, chiar și roșu sau verde). Cămășile și accesoriile vor fi la fel de îndrăznețe: culori și tipare deosebite, cravate, eșarfe, batiste inedite.
Chiar și șosetele vor fi alese în contrast (asortate la batistă)”
, detaliază Vlad Mariș.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod