Prevenirea petelor de transpirație pe haine albe

Te-ai săturat ca toate hainele tale albe să se păteze din cauza transpirației? Descoperă cele mai bune metode pentru prevenirea petelor de transpirație pe haine albe
Cu toții transpirăm. Unii mai mult decât alții, însă petele galbene de transpirație apărute la subraț pe hainele albe sau de culori deschise ne sunt cunoscute tuturor. Atunci când observi petele galbene pe hainele tale albe probabil te gândești că transpirația este de vină pentru apariția lor. Este pe jumătate adevărat. Adevărata cauză a petelor galbene este amestecul de minerale (în special sare) din transpirație și ingredientele din antiperspirant sau deodorant (precum aluminiu). Această combinație este cea care cauzează apariția petelor de culoare galbenă în zona axilelor.

Petele de transpirație sunt persistente și ai nevoie de mai mult de un tratament pentru a le îndepărta. Însă nu ai nevoie de substanțe speciale de curățat sau de chimicale puternice. O soluție la îndemână, pe care o ai deja în casă, funcționează cel mai bine.

Testează înainte de a începe


Testează soluțiile pe tru curățarea petelor, indiferent cât de inofensive par.
Peroxidul de hidrogen este un agent de înălbire delicat care poate decolora textilele colorate care nu au pigmenți bine fixați. Umezește o dischetă din bumbac cu puțină soluție de curățat și aplică pe o zonă mică a hainei pentru a observa cum se comportă.

Soluție pentru prevenire pete de transpirație pe haine albe


Ai nevoie de:

bicarbonat de sodiu
peroxid de hidrogen (apă oxigenată)
detergent de rufe
oțet alb (opțional)
înălbitor pe bază de clor (opțional)
Soluție pe bază de enzime pentru îndepărtarea petelor (opțional)

Citește și: 9 moduri geniale de a împături hainele pentru a ocupa mai puțin spațiu

Prevenire pete de transpirație pe haine albe - Cum să procedezi


Amestecă părți egale de bicarbonat de sodiu, apă oxigenată și apă. Freacă amestecul pe zonele pătate, folosind un burete sau o periuță de dinți veche.
O altă variantă este aceea de a tampona petele cu un burete înmuiat în oțet alb. Lasă să acționeze timp de 30 de minute. 

Clătește soluția cu apă rece sau călduță. Nu folosi apă fierbinte pentru că poate ajuta la fixarea petei.

Dacă vrei, poți aplica o soluție pe bază de enzime pentru îndepărtarea peteleor sau un detergent pe bază de enzime. Lasă să acționeze timp de cinci minute.

Pune haina în mașina de spălat și spală la programul pe care îl folosești de obicei, folosind cea mai ridicată temperatură a apei care este sigură pentru material.

La finalizarea ciclului de spălare, pune hainele la uscat și verifică dacă petele de transpirație mai sunt vizibile. Dacă petele au rămas, repetă același tratament de mai sus sau încearcă să pui haina la înmuiat în suficientă apă rece cât să o scufunzi și o cană cu oțet alb.
Lasă la înmuiat 30 de minute. Pentru rufele albe care pot fi înalbite, poți să folosești înălbitor pe bază de clor. Hainele nu se usucă în uscător până când nu te-ai asigurat că petele au dispărut. Temperatura ridicată a uscătorului nu va face altceva decât să fixeze petele și să le facă mai dificil de îndepărtat.

Prevenire pete de transpirație pe haine albe - Ce să eviți


Dacă petele de transpirație, în special în zona axilei, sunt o problemă obișnuită pentru tine, este indicat să folosești mai puțin deodorant sau antiperspirant. Poate te gândești că un strat generos de produs te va ajuta prin prevenirea transpirației, însă excesul de deodorant intră în materialul textul, în zona axilei.

De asemenea, lasă deodorantul să se usuce complet pe piele înainte de a te îmbrăca.

O altă opțiune este să încerci un alt deodorant.
Există deodorante care nu conțin aluminiu sau au un conținut mai scăzut de aluminiu comparativ cu alte branduri. Este o variantă pe care să o iei în calcul atunci când te confrunți de cu pete de transpirație pe haine albe.

Indiferent ce metodă de prevenție folosești, trebuie să te asiguri că speli și usuci cât mai repede hainele care au fost expuse la transpirație. O regulă generală de bază în ceea ce privelte curățarea petelor este aceea că o pată proaspătă este mult mai ușor de curățat decât o pată uscată și veche.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod