Cum să porți catifeaua în această toamnă. 7 idei

De câțiva ani, catifeaua a devenit un element esențial pentru ținutele de toamnă. Află cum să o porți în acest sezon
Este un material care revine sezon după sezon în tendințe, iar toamna și iarna sunt ideale pentru a încerca look-uri în care să incluzi catifeaua. Fără îndoială, catifeaua este un material cu aspect prețios, ce inspiră lux și eleganță. Dar asta nu înseamnă că este potrivit numai pentru ocaziile speciale sau pentru ținutele de gală. 

Un trend important al acestui sezon este asocierea pieselor vestimentare din catifea cu pantofi sport. De exemplu, poți combina rochiile din catifea cu teniși sau un costum din catifea cu sneakerși, pentru ținute interesante de zi. 

De asemenea, înlocuiește obiectele tale de zi cu zi cu unele învelite în catifea.
De exemplu, o poșetă îmbrăcată în catifea sau o pereche de ghete acoperite cu acest material vor arăta spectaculos, iar tu vei avea un look original. 



Sacou din catifea și rochie de tip furou

Asociază un sacou supradimensionat din catifea cu o rochie lungă, de tip furou. Vei obține o ținută feminină, ideală pentru o întâlnire romantică.




Costum din catifea și pantofi sport

Costumele din catifea, de tip pantaloni și sacou, se numără printre piesele vedetă ale sezonului toamnă-iarnă 2017. Asociază un astfel de costum cu o pereche de sneakerși, iar ținuta ta va fi una relaxată și modernă.





Costum din catifea, beretă și pantofi cu toc

Vrei un look șic, care să atragă toate privirile? Atunci optează pentru o ținută integrală din catifea, pe care să o completezi cu un pantofi cu toc și o beretă ce îți va oferi alura unei franțuzoaice.




Rochie din catifea și teniși

Rochiile asociate cu pantofi sport sunt un trend major al acestei toamne. Iar combinația dintre o rochie din catifea cu aspect prețios și o pereche de teniși va crea un contrast interesant și original.





Catifea în culori intense

Pentru că are acea strălucire discretă reprezentativă, catifeaua arată excelent în nuanțe puternice. Asociază un sacou din catifea într-o culoare intensă cu o pereche de pantaloni într-o nuanță la fel de puternică. 





Costum din catifea și teniși

Un set de top și pantaloni din catifea ar trebui să se afle neapărat pe lista de cumpărături pentru acest sezon, dacă nu le-ai achiziționat deja. Completează ținuta cu o pereche de teniși și vei avea o ținută de zi ideală pentru toamnă.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod