Stil şi sportivitate în noua colecție Tamaris

În primăvara anului 2017 arta explozivă întâlnește cultura tradițională, iar frumusețea naturii se întâlnește cu tehnologia futuristă. Încrucişarea stilistică a materialelor, a epocilor și a influențelor etnice aduce impulsuri cu totul noi, care se manifestă la Tamaris într-o colecție interesantă și versatilă.
Februarie 2016
SUPRAPUNERI


În noul sezon, pantofii cu şireturi şi mocasinii dau tonul noii colecții de primăvară de la Tamaris. Talpa de tip sandwich oferă pantofilor tradiţionali o imagine proaspătă şi o multitudine de ocazii pentru a-i purta. Baza colorată cu detalii din plută sau iută conferă un aspect la modă, iar look-ul în două tonuri oferă bazelor voluminoase o luminozitate de vară. În primăvară, mocasinii nu sunt reinventaţi doar în partea de jos, partea de sus se transformă şi ea într-un loc de joacă. Bine-cunoscuta perforaţie decorativă care conferă mocasinilor aspectul lor tradițional, se găseşte pe materiale şi culori noi, cum ar fi cele metalizate în argintiu, cupru sau bleumarin. Benzile elastice, cataramele și ciucurii conferă, de asemenea, un aer la modă.


ASCENSIUNE


Pe locuri, fiţi gata, START! Şi în acest sezon pantofii sport rămân în cursa pentru cei mai populari pantofi, transformându-se dintr-un simplu pantof funcțional într-un fashion statement. „Athleisure” este noua tendință, iar granița dintre articolele sport și cele urbane devine tot mai mică. Tălpile cu volum accentuat sunt de multe ori regăsite la Tamaris, pantofii cu talpă au un aer fancy, iar funcționalitatea sport se îmbină cu confortul casual.
Detaliile feminine revin, marginile subţiri, printurile florale și materialele textile garantează că femeile se pot simți în continuare elegante, chiar și atunci când poartă un pantof sport. Acest lucru se datorează faptului că Tamaris militează pentru moda şi sportivitatea ușor de purtat în viaţa de zi cu zi. Aceasta este şi declarația cheie a noii linii de produse "T-Collection", cu care Tamaris își extinde competența în materie de pantofi sport, prin 20 de modele inovatoare, ușor de purtat de oricine și în orice moment al sezonului.

Culori
În colecţia primăvară/vară, „albastrul denim” nu mai este doar un material; robust și extrem de popular, îşi face acum loc în noi nuanțe. Așa-numitele „Pasteluri de apă”, completate de aspectul maritim al dungilor, sunt ca o gură de aer proaspăt în această colecţie. Frumusețea pitorească a continentului african oferă o gamă de nuanțe naturale, de la cele pământii (coniac, bej), la cele puternice (portocaliu ars, roşu închis, șofran). La fel de colorate sunt şi modelele inspirate din pop-art, cu aplicaţii în culori ultra-luminoase. Pe de altă parte, există şi modelele monocromatice, pentru care talpa şi baza au aceeaşi culoare. Culorile metalizate, în special culoarea cuprului și argintiul, dau tonul în cazul mocasinilor și al pantofilor cu şiret.

Materiale

Noile modele metalizate sunt proiectate să strălucească.
Mocasinii şi modelele cu barete reflectă această tendință din ce în ce mai dominantă, surprinsă în variante diverse. Denim-ul trece printr-o schimbare, fiind utilizat pentru partea superioră a pantofilor, predominant în modele pentru tineri. Diversele aplicaţii colorate sunt întâlnite la pantofii sport, espadrile sau pantofi cu toc. În timp ce pop-art-ul anilor ’90 s-a întors, pluta a fost întotdeauna văzută ca o amintire a anilor ’70, alături de velur sau de tocurile bloc. Fie că este regăsit pe talpă, toc sau cureluşe, materialul cu aspect natural este un element esențial al sezoanelor următoare. Într-un duet cu iuta, pluta este utilizată în special pentru talpa de tip sandwich, în timp ce rafia se regăseşte în straturi delicate, împletite, în cazul platformelor. Împletiturile și broderiile amintesc de meşteşugurile africane și introduc influenţele etnice în moda pantofilor. Materialelor naturale li se alătură cele tehnice, neopren, plasă, elastic sau detalii 3D pentru modelele sport.

Elemente cheie
Tendințele casual se găsesc la Tamaris într-o nouă gamă de produse. „T-Collection” militează pentru moda îmbinată cu sportul în modele ușor de purtat zi de zi. Încălțămintea sport pentru alergat este tinerească și inovatoare, iar tălpile sunt moderate, dar moderne.
Plasa și neoprenul se dovedesc a fi extrem de versatile, cu accent pe lejeritate. Recent lansata „T-Collection” afișează o atenție la detalii prin gama variată de pantofi sport pentru fiecare grupă de vârstă și fiecare sezon. Alături de modelele din denim, aplicaţiile și tăieturile cu laser, calitățile modelelor de piele Tamaris încercate și testate se regăsesc, în combinaţii cu tălpi flexibile. Trimiterile la cultura africană sunt revelate de modele de inspiraţie etnică și de tehnicile meșteșugărești tradiționale. Espadrilele au o apariţie importantă, fie în formă originală sau hibrid, cu şireturi sau talpă groasă, alături de elementele tipice din rafie. Pluta, fie că este întâlnită la toc, talpă sau curele, asigură liniștea estetică și formează baza pentru elementele decorative.

Detalii şi decoraţiuni
•    Talpa de tip sandwich
•    Rafie şi plută
•    Platforme
•    Culori metalizate
•    Aplicaţii în culori puternice
•    Şireturi
•    Denim
•    Flori şi imprimeuri etnice
•    Materiale tehnice precum plasa şi neoprenul
•    Catarame şi ciucuri
•    Tălpi voluminoase

Inovaţii
Când vine vorba de calitate, Tamaris impresionează mai ales prin tehnologiile sale feel-good, dezvoltate special pentru femei şi utilizate în diferite modele.
Modelelor încercate şi testate, cum ar fi Anti-shock sau Touch It li se adauga branţul moale, similar covoraşului de yoga. Acesta oferă libertate de mişcare şi flexibilitate, contribuind la relaxare şi eliberarea tensiunii din picior.
•    Anti-shock
•    Touch it
•    Tălpi detașabile
•    Branțuri ergonomice pentru mersul pe jos fără oboseală
•    Caracteristici/Detalii de piele pentru multe modele
•    Tălpi extrem de moi şi uşoare
•    Noutate: Branţul moale

Calitatea, inovația și tendinţele formează o Colecţie Primăvară-Vară care lasă o mulțime de spațiu pentru creativitate. Atracţiile principale ale colecției sunt la modă și incredibil de versatile. Fiecare femeie va găsi ceea ce îşi doreşte, astfel încât să îşi poată scoate în evidență fiecare parte a personalității cu încredere.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod