8 trucuri care îți fac bijuteriile să pară mai scumpe


Accesoriile care completează întotdeauna perfect orice ținută sunt bijuteriile de calitate. La fel ca și în cazul hainelor, doar pentru că o bijuterie este scumpă nu înseamnă neapărat că va părea astfel atunci când o porți.
Sunt numeroși factori pe care să-i iei în considerare atunci când alegi bijuteriile de calitate, dar și când le porți, pentru ca acestea să arate prețios și absolut impecabil.
Fie că este vorba de inelul de logodnă sau un colier pe care ți l-ai cupărat tu pentru a marca o ocazie importantă, bijuteriile au de obicei o semnificație deosebită în viețile noastre. Pentru a arăta prețios și sofisticat, trebuie să știi cum să le alegi și cum să le porți. Iată câteva trucuri:

Alege bijuterii cu pietre într-o singură culoare

Deși pietrele colorate arată foarte frumos, recomand să optezi pentru pietre prețioase într-o singură culoare în cadrul unei bijuterii. Bijuteriile accesibile pot să includă diferite culori într-o singură piesă, ceea ce poate arăta excelent, dar piesele scumpe arată mai bine când sunt păstrate în tonuri similare sau când includ diamante, care se potrivesc cu orice”, declară specialista în bijuterii Susan Caplan pentru whowhatwear.co.uk.

Nu amesteca metalele

În prezent nu mai este o greșeală de stil să porți în același look bijuterii din metale diferite. Însă este de preferat să alegi un singur metal pe care să-l incluzi în aceeași ținută, fie că este aur alb, galben sau auriu rose. Toate piesele cu același aspect reușesc să se completeze unele pe altele, să arate impecabil și mult mai prețios.

Cumpără bijuterii din magazine cu reputație

„Nu ai cumpără haine de designer dintr-un magazin care arată dubios, prin urmare de ce ai face asta cu bijuteriile scumpe? Fa-ți temele cu privire la locul de unde să cumperi - citește review-uri online sau, mai bine, vorbește cu foștii clienți care îți pot oferi o opinie sinceră față de calitatea bijuteriilor sau a altor produse pe care le-au cumpărat din acel magazin”, recomandă specialista.

Optează pentru inele cu model simetric

„Când vine vorba de inele, alege un model simetric, care va arăta mult mai elegant pe deget. Poți experimenta diferite forme și stiluri cu inelele tale accesibile de cocktail, pentru evenimente speciale, dar inelele tale de cea mai bună calitate ar trebui să fie clasice.
Alege un model perfect echilibrat, simetric și foarte bine realizat dacă vrei să porți inelul zilnic”, spune Susan Caplan.

Găsește mărimea perfectă pentru tine

„Dacă ești dispusă să plătești o sumă mare de bani pe un ceas, o brățară sau un inel, atunci merită să le redimensionezi la un profesionist, dacă nu îți vin perfect. În acest fel, piesa respectivă va avea un aspect și mai prețios, iar în același timp reduci riscul să o pierzi”, declară specialista.

Limitează-te la o singură piesă statement

Se spune că „mai puțin înseamnă mai mult” și se aplică perfect atunci când vine vorba de bijuterii. Piesele statement ar trebui purtate cu bijuterii simple și discrete sau, mai bine, complet singure pentru a le permite să iasă cât mai bine în evidență. Dacă le asociezi cu alte piese riști ca look-ul tău să arate ieftin, chiar dacă bijuteriile tale sunt foarte scumpe.

Nu neglija stilul personal

„Tu îți cunoști stilul mai bine decât oricine altcineva.
Ai încredere în instinctele tale - dacă vezi într-o vitrină o bijuterie care îți face inima să bată cu putere, sunt șanse mai mari să o iubești și să o porți mai mult decât oricare altă piesă asupra căreia ai stat ore în șir să te decizi dacă să o cumperi sau nu”, spune specialista în bijuterii Susan Caplan.

Păstrează-ți bijuteriile cu grijă

Colecția ta de bijuterii va arăta bine cât mai mult timp dacă o păstrezi în cutii speciale. Cutiile pentru bijuterii cu spații pentru fixarea fiecărei piese sunt de preferat în locul celor simple, în care pui bijuteriile unele peste altele. Materialele textile din interiorul cutiilor de calitate previn frecarea bijuteriilor scumpe și mătuirea suprafețelor. Alege cutii diferite pentru fiecare tip de bijuterie, fie că sunt inele, cercei sau coliere și folosește-le pe categorii.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod