Test de sarcina ovulatie

La cât timp după ovulație se poate face testul de sarcină? Nu-l efectua prea devreme!

Indiferent dacă își doresc demult să-și întemeiezi o familie sau totul s-a întâmplat pe neașteptate, decizia de a face testul de sarcină poate deveni o sursă de anxietate pentru multe femei. Uneori stresul apare pentru că își doresc foarte mult un copil, alteori pentru că vor neapărat un rezultat negativ. Află la cât timp după ovulație se poate face testul de sarcină pentru a evita rezultatele eronate.
Dacă îți faci griji legate de o sarcină neplanificată poate fi pentru că menstruația nu a apărut la timp sau pentru că ai remarcat deja simptomele caracteristice sarcinii. În cazul în care îți dorești foarte mult să fii însărcinată este posibil să petreci zile în șir gândindu-te la cât timp după ovulație se poate face testul de sarcină.
Indiferent dacă speri să fii însărcinată sau nu testul de sarcină este soluția potrivită pentru a scăpa de îndoieli și stres, dar nu trebuie să-l efectuezi prea devreme. 
Oare chiar trebuie să aștepți până ce trece data menstruației sau poți verifica mai repede?

 
La cât timp după ovulație se poate face testul de sarcină?

În general testele de sarcină funcționează numai când gonadropina corionică umană (HCG) s-a acumulat în organism.
Acest lucru se întâmplă de obicei la 11-12 zile după ovulație. Majoritatea femeilor au menstruația la 14 zile după ovulație. În aceste condiții poți efectua testul înaintea menstruației, dar ține minte că rezultatul va fi puțin șters.
De asemenea, nu verifica prea devreme chiar dacă ai emoții. Dacă faci un test de sarcină la numai 8 zile de la ovulație este foarte probabil să obții un rezultat negativ chiar dacă ești, de fapt, însărcinată. După fertilizarea ovulului nivelul de HCG crește la fiecare 48 de ore, dar îți asumi riscul de a obține un rezultat negativ greșit dacă vei face testul înainte să treacă 12 zile de la ovulație.

 
În ce situații poți obține un rezultat negativ fals la testul de sarcină?

Testele de sarcină au de obicei rezultate precise dacă aștepți până în prima zi a menstruației care nu a apărut pentru a le efectua, dar riscul de rezultate fals negative crește când vrei să verifici starea ta mai devreme.

 
Iată care sunt motivele pentru care ai putea obține un rezultat negativ fals:

- faci testul prea devreme: nu realiza testul decât la 12-14 zile după ovulație.
Dacă nu știi exact când a avut loc ovulația așteaptă până în prima zi când ar fi trebuit să apară menstruația;
- faci testul prea târziu: în cazul în care faci un testul după primele săptămâni de sarcină există posibilitatea să obții un rezultat negativ eronat;
- testezi urina diluată: dacă bei multe lichide cu puțin timp înainte de a face testul vei crește volumul de urină și măsurarea nivelului de HCG nu va fi la fel de precisă.
Această problemă apare în principal la începutul sarcinii, când nivelul de HCG nu este încă foarte ridicat;
- realizezi testul într-un moment nepotrivit al zilei: este indicat să faci testul prima dată când urinezi dimineața pentru că nivelul de HCG va fi cel mai ridicat după ce te scoli, mai ales dacă este vorba despre primele zile de sarcină;
- nu testezi urina imediat: dacă urina colectată pentru efectuarea testului de sarcină nu a fost utilizată mai mult de 30 de minute este foarte probabil ca rezultatul final negativ să nu fie real.

 
De ce ai simptome caracteristice sarcinii dacă testul este negativ?

Există două explicații posibile pentru această situație:
- ai avut ovulația mai târziu decât de obicei în luna respectivă;
- ai făcut testul mult prea devreme, înainte de fecundarea ovulului.

 
Este obligatoriu să faci testul de sarcină dimineața?

Dacă efectuezi testul înainte de data menstruației este mai bine să îl faci dimineața pentru a obține rezultate precise deoarece în acest interval concentrația de HCG este cea mai ridicată.
În cazul în care au trecut deja câteva zile de la data la care ar fi trebuit să se declanșeze menstruația nivelul de HCG va fi suficient de ridicat pentru a putea fi măsurat cu precizie, așa că poți realiza testul în orice moment al zilei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod