Cât de greu e să fii diferit în lumea asta!

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, trebuie să spun că eu am un băiat care are părul lung. Nu s-a mai tuns de vreo 3 ani și, vă dați și voi seama, le-am auzit pe toate în timpul ăsta.
De departe, cea mai frecventă este confuzia - că e fată. La început, recunosc, judecam oamenii care făceau asra și mi se părea alarmant.
 

Am judecat greșit 

 
După ce am reușit să mă detașez de situație și să fac abstracție că eu îl văd zilnic și sunt obișnuită cu el, m-am pus în locul altor oameni. Și da, îmi cer scuze public aici, vă rog să mă iertați, am realizat și eu că primul gând, când văd un exemplar mic cu ditamai claia, mă gândesc fără discuție că e o fată.
Asta e, ăștia suntem, cu asta defilăm.
 
Pe de altă parte, a crescut, e ditamai copiloiul și se vede după mers că nu e fată, dacă e să judeci după aparențe. În fine, v-am zis, am judecat și eu greșit faptul că ceilalți au judecat, la rândul lor greșit. Se întâmplă! 
 
Ce nu pot să înțeleg este, de fapt, tachinarea asta dusă la extrem cu ”fetița”. Mă refer aici la oameni care i-au zis deja de țâspe ori că e o fetiță, ok, am înțeles, dar altceva mai aveți? Altceva mai știți? Apoi, mai sunt copiii de la școală sau din parc.
Sunt copiii care îl cunosc și știu că e băiat, dar le place să-l streseze zicându-i ”fetița”.
 
Partea bună e că pe el nu-l mai interesează. A auzit de atâtea ori chestia asta, încât îl lasă rece. Ce nu poate să înțeleagă este cum oamenii te taxează dacă ești diferit.
 
- Așa sunt toți oamenii, mami? Sau avem noi numai din ăștia prin jurul nostru?- Nu știu, probabil că așa sunt mulți dintre ei.
 
Zilele trecute, noi intram în bloc, iar pe lângă locul de joacă din fața blocului, a trecut un bărbat care avea ceva probleme cu picioarele.
Mergea greu, trăgea de el, târa un picior strâmb. Copiii din părculeț s-au oprit, s-au adunat toți la un loc și s-au uitat curioși la el cum trecea, apoi au început să râdă și să-și dea coate. Noi ne-am uitat la ei din ușa blocului.
 

”Sunt oameni care n-au de ales!” 

 
Când am intrat în casă, în timp ce se descălța, copilul mi-a zis:
 
- Băi, mami, e așa de greu să fii diferit în lumea asta! Și gândește-te că sunt oameni care n-au de ales. Eu pot să mă tund și să fiu ca toți băieții, dar sunt oameni care au alte probleme și n-au cum să le rezolve...
cum era omul ăla...
 
Și acum vă las să vă gândiți la asta! 
 
 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod